Caligrafie
A scrie frumos tine de imaginatia, indeminarea si inventivitatea fiecaruia, literele sint un desen mereu modificat, in functie de hirtie sau de dispozitia caligrafului. Si daca ne-am stradui cu totii sa avem un scris remarcabil, fantasmagoric, halucinant, daca ne-am propune sa sucim mintile cu literele noastre, sa stirnim cutremure cu bucla unui r sau sa ne oferim prada psihanalizei cu triumfatoarea linie a unui b, ei, atunci de-abia, grafologia ar putea deveni un fel de critica literara (cam biografista, ce-i drept).
Bob si Pulitzerul
Anul asta, Pulitzerul a primit un Dylan (dupa cum anunta, ironic, Forbes.com) sau Bob Dylan a primit un Pulitzer onorific – ordinea nu prea are importanta –, pentru „impactul sau profund asupra muzicii populare si a culturii americane, marcate de compozitii lirice de o mare putere poetica”. (…) Pina la inchiderea editiei, Dylan n-a dat nici o declaratie oficiala.
Bottiger, Karl August
Oricit de nesuferit ar fi fost Bottiger, pun pariu ca v-ar fi placut sa stati cu el de vorba la o halba mare de bere nemteasca, pufnind a lehamite la numele vreunei cucoane si facind din ochi cu subinteles la auzul unei anecdote cu Goethe. Cu totii sintem niste Kaffeeklatschtante (Matusi-birfitoare-la-o-cafea). Sau ma insel?
Ammon
Ammon Shea, fost muzician pe strazile Parisului, fost gondolier in San Diego (…), a citit intr-un an 52 de kilograme de cuvinte (de dictionar), a avut dureri de cap si de spate, si-a pus ochelari, s-a ascuns cite opt ore pe zi in subsolul bibliotecii de la Hunter College si, culmea, a reusit totusi sa-si pastreze aceeasi iubita.
De la
amica inexistenta a fiului inexistent. Draga domnule Cosasu, e prea mult spus ca-i sint amica fiului dvs., dar n-am stiut ce altceva sa scriu pe plic. Ne-am cunoscut cu totul intimplator, intr-o cursa speciala care leaga Groenlanda de Islanda. (…) Ii scrieti fiului inexistent, raspunzindu-ne, si lui, si mie, la cumplita intrebare „Dar pe ce lume traiati?”, aratindu-ne, cu delicatetea hotarita care va caracterizeaza atit de bine, ca secretul supra-vietuirii e autoironia si intelegerea fata de instabilitatea staruitoare a propriei fiinte.
Inventiile marturisirii
Au trecut 64 de ani de cind avionul pilotat de Exupery (un Lockheed P-38 Lightning – avioanele au, uneori, niste nume foarte frumoase) s-a prabusit pe undeva prin Mediterana. (…) Lockheed-ul a fost doborit de un avion german, mai exact de un Messerschmitt 109. Horst Rippert, fost pilot al Luftwaffe, a recunoscut recent ca el se afla la bordul Messerschmitt-ului, pe 31 iulie 1944 – „Puteti sa va opriti din cautat. Eu am doborit avionul lui Saint-Exupery”. Confesiunile tardive au avut intotdeauna ceva emotionant, dar marturisirea lui Rippert, a unui om care si-a ucis, fara sa stie, unul din scriitorii favoriti, e si mai si.
Fara titlu
In unul din albumele celor de la Sigur Ros, nici un cintec nu are titlu, iar coperta CD-ului, cu spatiile ei goale, te roaga sa transcrii acolo versurile, asa cum le-ai auzit tu. Gaselnita mi se pare extraordinara. Chiar daca entuziasmul e in pericol de-a fi copilaresc, mai adaugati, va rog, la povestea asta cu sensul, un falsetto, o chitara la care se cinta cu arcusul, ca si cum ar fi violoncel, si impresia, atunci cind ascultati Olsen Olsen, ca va puteti face cafeaua din zbor, plutind aproape de tavan, cu ochii pe jumatate inchisi, si credeti-ma pe cuvint.
Gopnik
Daca sinteti curiosi sa aflati de ce la Paris „toti obstetricienii se imbraca in negru”, ce face ca in Franta „trenurile sa ajunga nu doar la timp, ci sa ajunga la timp in locuri pe care cineva ar vrea sa le viziteze” sau cine a cistigat de fapt in procesul Papon, cititi aceste eseuri (Paris to the Moon, Random House, 2000) ale unui calator sentimental, intelept si bon viveur, care masoara mereu imaginile Parisului de-acum cu Parisul vazut prima oara prin ochii copilului din Le Ballon rouge.
Specie
Multi dintre studentii la Litere (…) se fofileaza cu gratia unui hipopotam printre cursuri si examene si ajung sa scrie in anul III urmatoarele: „In Un veac de singuratate, cuplul nu doreste sa dea nastere monstrului-copilului cu coada de purcel, deoarece aceasta va duce la pieirea spitei”, „Suferim cu totii de o boala a privirii care e miopia”, „In romanele lui Edgar Papu, Circe il transforma pe Proust in Proteu”, „Adrian isi pune sufletul inaintea prietenilor sai incit unii dintre ei se sperie si pleaca”, „Reprezentantii impresionismului sint Rene si Descartes” sau „Scoala formala rusa (1916-1929) are loc in timpul Razboiului Mondial”.
Uncanny
N-am pregatit un test, dar am citeva intrebari: va cutremura figurile de ceara, filmele de groaza, porumbeii striviti pe sosea, vi se pare ca linguritele vorbesc, pisicile viseaza, manechinele din vitrine se holbeaza, arabescurile de pe linoleum danseaza si salata cu ton are viermisori (s-a spart rima!)? Intotdeauna, uneori, niciodata?
Noi, Marco Polo
I-o fi placut lui Kubilai Han ce i-am povestit? N-o sa stim niciodata, dar putem macar sa-i strecuram sub perna cartea lui Italo Calvino, Orasele invizibile. Pina la urma, „poate ca aceasta gradina exista doar la umbra pleoapelor noastre intredeschise”.
Solutii
N-ar fi teribil daca ne-am putea plimba prin oras in niste pungi mari cu apa, ca pestii exotici pe care ii cumparam uneori de la magazinul de pesti? Ne-am rostogoli pe asfalt si am saluta din priviri cunoscutii (numai sa nu se sparga punga din greseala, agatindu-se de vreun ciob).
Nepotriviri
Cotofana” ar fi o floare cu tepi, care ar rezista stoic in fata ploilor acide, „melasa” ar fi o tinara incapatinata pe drumul castitatii, iar „valeriana”, dimpotriva, o usuratica fermecatoare. Jocul asta ar putea continua la infinit, iar scopul lui principal (acela de-a ne dezmorti din plictisul rostirii) ar fi atins atunci cind, la fel ca gimnastica de dimineata, ne-am stradui sa ne facem incalzirea pentru logoreea de peste zi cu doua-trei re-numiri ale lucrurilor.