„Si ce faci?”, o intreb eu. „Mai bine ma spinzur.” Cind a vazut ce ochi mari am facut noi doi astia mai mici, s-a dus in casa, a luat un fular, a iesit cu el afara si-a inceput sa-l lege de-o creanga de copac. Var-mea mai mica a izbucnit in lacrimi. Ne-am unit lacrimile ca s-o convingem sa renunte. A acceptat cu greu, dar cu o conditie: sa mergem toti trei pina la serviciu la o matusa a noastra, inginer agronom la o sera indepartata, ca sa mincam capsuni. Aveam de-ales?
Pe drum, am uitat de spinzuratoare. Am alergat peste-un deal, ne-am oprit intr-o vale si-am privit indelung in riu, incercind sa apreciem cam cit peste se ascunde acolo. Am vazut vreo doi, dar n-am putut prinde nici unul.
Cind am trecut satul vecin, am remarcat intr-o curte un mac inflorit foarte apropiat de gard. Am propus sa-l fur. Am stat vreo ora ca sa prindem un moment cind nu mai trecea nimeni pe drum, apoi am bagat mina printr-un ochi de sirma. Atingeam deja macul cu virful degetelor, cind dincolo de gradinita s-a ridicat un ciine hamaitor. Din fericire, intre el si mina mea mai era un gard despartitor, tot din sirma. Din nefericire, ciinele cauta disperat o spartura in gardul lui, iar eu nu mai puteam sa-mi trag mina pe care o strecurasem cu greu prin ochiul de sirma al gardului meu. In fine, javra mi-a cam taiat unghiile cu dintii, dar altfel am scapat nevatamat.
Am ajuns intr-o fuga la intrarea catre sera, insa un nene nu ne-a lasat sa trecem. Cica n-auzise de matusa noastra, ditamai inginer agronom. Am facut cale-ntoarsa.
Pe la apus, paseam agale, tacuti, rupti de foame, pe malul riului, iar eu ma intrebam serios daca o sa ne mai creasca un alt rind de piele, ca la serpi, dupa ce ne jupoaie bunica. Cind a aparut salvarea: in riu, la citiva metri, plutea un peste cu burta in sus (noi discutam atunci ca are macar vreo 3 kile, dar azi ma cam indoiesc de asta). Si evident ca bunica nu ne-ar mai fi facut nimic daca apaream acasa cu o asa prada.
Am facut un lant uman, tinindu-ne de miini si, cu ajutorul unei crengi, l-am tras la mal. Mirosea ca naiba, dar putea fi mincat lejer, ne-am gindit noi. L-am carat cu rindul pina acasa. Am ajuns aproape noaptea, plini de solzi si putind a hoit, incit bunicii cred ca i-a si fost greata sa se apropie de noi si sa ne mai jupoaie de vii.