Mai nou, am observat ca face valuri un curent postmodernist, manifestat prin inlocuirea banalelor cuvinte cu tot felul de semne care-mi pun la incercare perspicacitatea in momente de cumpana. La pantofi cu sau fara toc, la yin si yang – ma descurc din prima. Hai sa zic ca si atunci cind dau peste un joben si o palarioara. Intimpin oaresce greutati cind dau peste cerculetele cu sagetuta – in sus sau in jos, pentru ca totdeauna le incurc. Insa am ramas intr-o totala ceata descoperind doua usi insemnate cu pozele a doua statui grecesti. Si nu era vorba de Socrate, respectiv Afrodita, ci de statui a caror sexualitate debordanta era la fel de evidenta ca a omuletului ce marcheaza trecerea de pietoni.
Pentru a evita o confuzie regretabila, atunci am decis ca trebuie sa descifrez misterele culturii grecesti in alta parte. Ultima data, la toaleta unui cinematograf, am nimerit peste niste criptograme care l-ar fi pus in incurcatura si pe Champollion, mai misterioase si mai greu de descifrat decit insemnele de pe tablitele de la Tartaria. Trebuia sa iau o hotarire capitala, care avea sa-mi marcheze destinul pentru intreaga perioada a derularii filmului.
Iata-ma singur in fata a doua usi, in fata binelui si a raului, in fata unui destin crud, pe care mi-l inchipuiam ca pe o cucoana gata sa ma pocneaca peste cap cu poseta. “Always, it’s a matter of choice, my friend”, mi-am spus si am deschis o usa la intimplare.