Pe cit de femeiesc era Changeling, pe atit de masculin e Gran Torino. Iar personajul interpretat de Eastwood (pentru prima oara pe ecran de la Million Dollar Baby incoace) e culmea barbatiei. Un macho de aproape 80 de ani, cu fata tabacita, care nu are nevoie de nimeni sa-l ingrijeasca, desi scuipa singe, si care, mai ales, nu stie la cei aproape 80 de ani ai lui cum sa se apropie de oameni.
Ca in orice film de acest gen, e nevoie de timp pentru ca eroul sa se inmoaie sub influenta unor personaje care actioneaza pe post de instrumente carmice, dar regizorul Eastwood (care lucreaza nu pe scenariul propriu, ci pe cel scris de Nick Schenk) stie sa lase timpul sa curga. Nu e numai apanajul virstei – ai alta relatie cu timpul la aproape 80 de ani, nu te mai grabesti –, ci si al unui anumit gen de cinema pe care Eastwood il practica in continuare, cu rezultate uneori foarte bune, alteori dezamagitoare.
Ce ii reuseste lui Eastwood (79 de ani in 31 mai) in acest film dur, atit de dur incit dragalaseniile sint imediat inabusite de o remarca rautacioasa scuipata printre grimase uscate, e un acroseu franc la o stare de lucruri. Imigrantii care vin in Tara tuturor posibilitatilor nu au posibilitati, mai ales daca esueaza intr-un ghetou aflat sub influenta diverselor bande rivale. America-America e o Fata Morgana sleampata si afazica, desi multiculturala. Sub umbrela tolerantei rasiale deschise de tragicele evenimente de la 11 Septembrie 2001 infloresc nu doar lastarii propagandei pozitive, dar si realitatea cruda – ca e greu de ajuns la toleranta si la intelegere.
Finalul e prea de opereta si prea putin logic
Desi e foarte franc cu acest lucru, filmul are in alte parti scapari care il impiedica sa fie un film mare. Finalul e prea de opereta si prea putin logic (in logica evenimentelor) pentru a fi luat ca atare. Membrii familiei eroului interpretat de Eastwood sint caricaturizati aproape ca in desenele animate, la fel cum si personajul lui Eastwood, si Eastwood insusi sint o bucata din film de un cabotinism derutant. Dar cu toate acestea filmul te tine, nu are momente statute.
O data pentru ca banuiesti ca ursuzenia eroului e atit de ascutita tocmai pentru ca trebuie contrata – si astepti aceste momente, in al doilea rind pentru ca replicile au mult umor si relatia care se stabileste intre Walt Kowalski (Clint Eastwood) si cei doi frati asiatici de extractie hmong, Sue (Ahney Her) si, mai ales, Thao (Bee Vang), e exact genul de relatie pe care ti-e drag s-o vezi la cinema. Fostul combatant din Coreea se imprieteneste cu Sue, pe care o considera OK (mai ales ca stie sa dea replica), dar mai multa afectiune dezvolta pentru Mutulica, Thao, adolescentul care nu stie a se integra in Lumea Noua. Pe masura ce-l initiaza in viata si in ale barbatiei, Kowalski reface o relatie paterna pe care n-a avut-o niciodata si invata sa renunte la miriieli si scuipaturi, incheindu-si la timp conturile cu viata. Mizantropia lui Eastwood e delicioasa in multe momente, echilibrind tragismul altora.
Si fireste, sa nu uitam masina, superbul Gran Torino 1972 care actioneaza pe post de Elena din Troia.
Gran Torino/Gran Torino, de Clint Eastwood.
Cu: Clint Eastwood, Bee Vang, Ahney Her,
Christopher Carley, John Carroll Lynch