Scenariul lui Scott Moore si Jon Lucas exploateaza fiecare secunda de rola pe care o parcurge si inainte, dar si inapoi. Mergind din aproape in aproape, eroii transformati in detectivi de ocazie vor descilci filmul evenimentelor, mai putin faza cu gaina (dar nimanui nu pare sa-i pese) – in mare graba pentru ca mirele trebuie gasit si dus la cununie –, si vor scapa cu fata curata dintr-o cavalcada de evenimente care pe unii dintre ei ii maturizeaza in sfirsit. Nimic nu e imposibil – iar fantezia scenaristilor e egalata doar de umorul situatiilor, de savoarea replicilor si de spontaneitatea regizorului. Tipologia personajelor pe care le cunoastem mai mult sau mai putin din alte comedii e imbogatita de un mafiot chinez, scund si al naibii, al carui sadism nu se manifesta doar prin muchia palmei, dar si prin placerea cu care ii insulta pe cei cu kilograme in plus. Sa mai zic si de Mike Tyson? Vi-l imaginati cintind In the Air Tonight? Atunci „se impune“ sa vedeti filmul.
Terminator: Salvarea
A patra parte a Terminatorului urnit de James Cameron in 1984 il invie pe Arnold Schwarzenegger citeva minute (de fapt, invie un program pe computer), dar lanseaza un personaj si un actor care pot face amindoi cariera. Marcus Wright a fost initial om si a fost condamnat la moarte pentru crima, dar ulterior „reinviat“, adica transformat intr-un semi-robot, semi-om al carui scop e sa distruga rebelii. Numai ca Wright (interpretat de australianul Sam Worthington) nu vrea sa omoare din momentul in care devine constient de sine (ca orice masina care se respecta). Oricum, e o semi-masina nu doar cu constiinta de sine, dar si cu oarecare memorie latenta. Ce e interesant in film, dincolo de efectele speciale spectaculoase si de peisajul post-apocaliptic, e discutia pe care o propune pe marginea umanitatii masinii. Pentru ca azi, in ceasul al 12-lea al erei tehnologice, ne-a devenit din ce in ce mai clar, vezi Doamne, ca masina are mai mult suflet decit omu’. Reformatat ca semi-robot intr-o viata de apoi (post-apocaliptica), Marcus primeste – de fapt, isi ia singur – sansa rascumpararii pacatului pentru care a fost condamnat la moarte.
Numere fatale
O alta apocalipsa si in Numere fatale/ Knowing. Nici asta nu poate fi evitata, desi Nicolas Cage isi da toata silinta. De fapt, nu prea are ce face pentru ca lucrurile se petrec peste capul lui. Undeva in spatiu se stie ca Pamintul va disparea in urma unui cataclism. Se stie cu 50 de ani inainte ca Nicolas Cage si baietelul lui sa intre in scena. Daca in E.T. Elliott era un „ales“ pentru ca E.T. il alesese ca prieten si salvator, dar putea alege daca sa plece cu el sau nu, aici nu mai e pe vrute. „Alesii“ se poarta ca si cind ar fi hipnotizati, ca in filmele de groaza, iar iepurii sint preferati tatilor pentru a fi salvati de la pieire (!). De altfel, productia regizata de Alex Proyas amesteca elementele thrillerului psihologic cu cele ale filmului-catastrofa, cu metafizica soteriologica de hypermarket si horror-ul de terasa. Rezultatul e un film care nu te umple de admiratie, dar care nici nu te plictiseste, pentru ca intriga legata de sirul de catastrofe anuntate cu 50 de ani in urma are darul sa trezeasca politistul din fiecare. Politistul, adjectiv vreau sa zic.
Marea mahmureala/The Hangover. Regia: Todd Philips. Cu: Bradley Cooper, Ed Helms, Zach Galifianakis
Terminator: Salvarea/Terminator Salvation. Regia: McG. Cu: Christian Bale, Sam Worthington, Bryce Dallas Howard
Numere fatale/Knowing, de Alex Proyas. Cu: Nicolas Cage, Chandler Canterbury, Rose Byrne