Privirile imi aluneca peste fraze precum „Trompetele cinta viata pasnica, cheama copiii la munca, la marile infaptuiri pionieresti” sau „Artistii cintau cu voci rasunatoare despre constructorii orasului – timplari, zugravi, zidari…” si nu stiu daca sa zimbesc amar-uimit sau sa-mi string dintii a furie. E trecut bine de miezul noptii si inca nu mi-e somn. Invirt a nu-stiu-cita tigara intre degete si rasfoiesc febril volumasul cartonat, poate, cine stie…
Pe la jumatatea cartii (si-a tigarii), imi inabus un chicot: in sfirsit, un personaj simpatic! Daca nu ma credeti, aflati ca il cheama Seriojka si ca prefera Contele de Monte-Cristo in loc sa-si faca temele la aritmetica. Orice vlastar socialist care citeste carti de aventuri la 1 noaptea nu poate fi decit simpatic. In plus, mai are si un motan care-i motaie in poala, atit de dulce si de molipsitor, incit ma declar sedusa definitiv.
Lampa de birou, Penarul si-un Aspirator
Seriojka face, ca si mine, toate lucrurile pe dos. Citeste in loc sa doarma, joaca fotbal atunci cind enervantul „Program al zilei” indica ora mesei si n-are nici un chef sa se trezeasca dimineata.
Evident, ca-n orice povestioara cu morala, tinarul boem trebuie musai reeducat, in proces implicindu-se cu deplina responsabilitate Lampa de birou, Penarul, mongolul han Batii (dumnealui era in lectia de istorie), Raportorul si-un Aspirator.
E clar, eu n-am nici o sansa de salvare. Mai intii, pentru ca nu (mai) detin nici un Penar, daramite unul care sa telefoneze repede-repejor in Tara Timpului. Aici deschid o paranteza explicativa, care sa va precizeze ca „Tara Timpului nu se gaseste pe nici o harta. Totusi ea exista. (…) In ea traiesc numai ceasornicari. Dimineata ei isi pun halate albe, duc la ochi lupele si se apuca de lucru. Unii fac rotite dintate, altii clopotei, aratatoare sau cadrane… Cel mai mare peste ei este Batrinul Ceasornicar, ales odata la zece ani de catre adunarea generala a tuturor ceasornicarilor.”
Apoi, singurul desteptator aidoma celui trimis din Tara Timpului in odaia lui Seriojka (cu „pumnisor metalic” ce loveste intr-un „capacel nichelat”) l-a avut bunica. Nici ea, nici ceasul nu mai sint prin preajma.
Sper doar sa-mi iau un motan cel putin la fel de lenes ca si mine. Si sa-l invat cum se anuleaza alarma de la Nokia.
A. Miteaev, Unde s-a ascuns basmul, in romaneste de Galina Maievschi, coperta si ilustratii de Constantin Placinta, Editura Tineretului, Bucuresti, 1963