De (aproape) trei saptamani, presa culturala autohtona trateaza, printre altele, cu titlul de „scandal“, un subiect care pare desprins din paginile de literatura science-fiction: Comisia de Monitorizare, Suspendare si Excludere (CMSE) a Uniunii Scriitorilor din Romania si deciziile de sanctionare si avertizare luate de aceasta […]
Celebru in perioada interbelica si uitat astazi, se poate spune despre Mihai Tican Rumano ca a trait cateva vieti. A calatorit enorm, iar experientele lui au devenit carti, autorul fiind convins de faptul ca gestul sau hraneste imaginarul mai mult decat flamand al epocii. Drept e si ca spaniolii au beneficiat primii de reportajele […]
Cu un ochi lenes si un picior cam subred, care il face sa schiopateze amintindu-mi vag de Richard al III-lea, Alehandro se aburca in taxiul galben cu directia Yumuri. E dimineata si iar am ratat trezirea, sunt in intarziere, ca de obicei, dar promisiunea unei mici excursii de o zi in locul unde raul intalneste oceanul ma insufleteste […]
M-am nascut in Dorohoi. Asta nu inseamna ca provin dintr-un mediu in care se bea mult.

Sau cel putin, nu este relevant acest aspect. Ci faptul ca se bea cumpatat. Este vorba de un antrenament prelung, in urma caruia ajungi sa poti consuma cantitati considerabile de alcool, fara sa te imbeti. Cum sunt si cele patruzeci de […]