„4 luni, 3 saptamini si 2 zile” a cistigat premiul GOPO pentru „cel mai bun film de lungmetraj”, la gala premiilor cinematografiei romanesti, organizata luni seara, in Sala Tronului de la Muzeul National de Arta al Romaniei. Filmul lui Cristian Mungiu si-a adjudecat, de altfel, cele mai importante distinctii oferite de profesionistii industriei cinematografice din Romania (cel mai bun regizor, cei mai buni actori in roluri principale/secundare, cea mai buna imagine s.a.), urmat de “California Dreamin’ (nesfirsit)” al regretatului Cristian Nemescu (cel mai bun actor in rol principal, cel mai bun scenariu, cel mai bun montaj etc.) Premiile a fost acordate pe baza voturilor secrete exprimate de 350 de regizori, scenaristi, actori, directori de imagine sau producatori. Gala GOPO, ajunsa la a doua editie, a premiat cele mai bune productii romanesti si europene de cinema care au rulat in Romania in 2007.
Invitatul de onoare al Galei a fost delegatul general al festivalului de la Cannes, Thierry Fremaux, el primind, cu aceasta ocazie, un premiu special pentru sprijinul acordat cinematografiei romanesti. “Imi astept noul «4,3,2», dar nu il am inca”, a declarat Thierry Fremaux despre selectia 2008 a festivalului de la Cannes. “Sint aici pentru a transmite publicului roman ca, pentru noi, la Cannes, cinema-ul romanesc conteaza”, a mai spus Fremaux inainte de ceremonie, citat de NewsIn. ”Asta nu inseamna insa ca in aprilie va fi anuntat in competitie un nou film romanesc”, a explicat el, pentru ca la Cannes este intotdeauna o competitie dura. „Pentru mine, a vedea filme ca «4 luni, 3 saptamini si 2 zile» si «California dreamin’» reprezinta un cadou, o binecuvintare”, a spus Fremaux, adaugind ca are patru industrii cinematografice preferate in acest moment, cea romaneasca, cea mexicana, cea coreeana si cea chineza. „O calitate a filmelor romanesti este imprevizibilitatea”, a explicat Fremaux. Acesta a mai spus ca cinematografia romaneasca are neindoielnic o traditie, ca a descoperit filmul romanesc via scurtmetrajelor, cit despre cit va dura “moda” filmului romanesc, delegatul general al festivalului de la Cannes a declarat: “Va dura cit timp cinematografia romaneasca va putea digera actualul succes (…), cit timp presa si spectatorii se vor interesa de filmul romanesc”.
Cistigatorii “omuletilor” GOPO, realizati de sculptorul Adrian Ilfoveanu, sint:
- Cel mai bun film de lung metraj: „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, producatori: Oleg Mutu, Cristian Mungiu (Mobra Films), regia: Cristian Mungiu
- Cea mai buna regie: Cristian Mungiu – „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”
- Cel mai bun actor intr-un rol principal: Razvan Vasilescu – pentru rolul Doiaru din filmul „California Dreamin’ (nesfarsit)”
- Cea mai buna actrita intr-un rol principal: Anamaria Marinca – pentru rolul Otilia din filmul „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”
- Cel mai bun actor intr-un rol secundar: Vlad Ivanov – pentru rolul Domnu’ Bebe din filmul „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”
- Cea mai buna actrita intr-un rol secundar: Laura Vasiliu – pentru rolul Gabita din filmul „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”
- Cel mai bun film documentar: „Razboi pe calea undelor”, regia: Alexandru Solomon
- Cel mai bun film de scurt metraj: „Valuri”, regia: Adrian Sitaru
- Cel mai bun scenariu: Cristian Nemescu, Tudor Voican – „California Dreamin’ (nesfarsit)”
- Cea mai buna imagine: Oleg Mutu – „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”
- Cel mai bun montaj: Catalin Cristutiu – „California Dreamin’ (nesfarsit)”
- Cel mai bun sunet: Cristinel Sirli, Constantin Fleancu, Dana Bunescu – „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”
- Cea mai buna muzica originala: Cristian Lolea – „Ingerul necesar”
- Cele mai bune costume: Ana Ioneci – „California Dreamin’ (nesfirsit)”
- Cea mai buna scenografie: Mihaela Poenaru – „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”
- Premiul publicului (pentru filmul cu cel mai mare succes la box office in anul 2007): „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” – 70,953 spectatori
- Premiul special pentru sprijinirea filmului romanesc: Thierry Fremaux, Delegat General al Festivalului de la Canes
- Premiul Orange pentru Performanta Anului: Cristian Mungiu
- Premiul pentru intreaga cariera: Jean Constantin
- Cel mai bun film european(dintre cele distribuite in Romania in 2007): „13 Tzameti”, regia: Gela Babluani
- Premiu special: „Toate panzele sus” – 30 de ani de la premiera
- Premiul “Tinara speranta”: Tudor Voican, pentru scenariul “California Dreamin’ (nesfirsit)” (A.Gh.)