„Proiecte de trecut”, un volum de nuvele fantastice aparut in 1982, reprezinta o colectie de povestiri ferm ancorate in realitatea dura impusa de represiune, tratata aici cu un subtil umor negru. Tradusa pina acum in numeroase limbi, cartea a transformat-o pe Ana Blandiana intr-una din vocile fundamentale ale literaturii din Europa de Est.
Cartea va fi lansata la Fundacion Ambino Cultural, unde vor mai fi prezenti Ramon Pernas (director Ambito Cultural, El Corte Ingles), Joaquin Aguirre (scriitor si editor), Pilar Vega Rodriguez (profesoara de literatura spaniola la Universitatea Complutense), Francisca Noguerol (profesoara de literatura hispano-americana a Universitatii din Salamanca), Julian Rodriguez (scriitor si director al Editurii Periferica), E.S. Maria Ligor (Ambasador al Romaniei in Regatul Spaniei) si Horia Barna (director ICR Madrid).
Cu ocazia vizitei sale in Spania, scriitoarea va sustine si o conferinta despre viata si opera sa, miercuri, la Universitatea Complutense din Madrid.
Singura carte a Anei Blandiana publicata pina acum in Spania este o antologie de poezie realizata de Cosmopetica, in 2007, cu titlul „Recolta de ingeri” (Cosecha de angeles).