În perioada 23 martie-17 aprilie 2024, Andreea Răsuceanu va avea mai multe întâlniri cu cititorii din Timișoara, Cluj și Iași, prilejuite de lansarea romanului Linia Kármán, apărut de curând la Editura Polirom, în colecția Fiction Ltd.
Timișoara: sâmbătă, 23 martie, ora 17.00, în cadrul Salonului de Carte Bookfest, Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT). Alături de autoare: Cristina Chevereșan, Mircea Mihăieș, Robert Șerban
Cluj: miercuri, 27 martie, ora 18.00, Book Corner Librarium (B-dul Eroilor 15, Cluj-Napoca). Alături de autoare: Ioana Bot, Mihaela Ursa, Cosmin Borza. Moderează: Valentin Derevlean.
Iași: marți, 16 aprilie, ora 18.00, Cărturești Palas Mall (Str. Palat 7A). Alături de autoare: Alexandru Călinescu, Doris Mironescu. Moderează: Cătălin Sava.
Miercuri, 17 aprilie, ora 12.00, Sala P1, Colegiul Național „Costache Negruzzi“ din Iași, Andreea Răsuceanu în dialog cu David Amaziliței (XII D), Ioana Lupu (X B), Maria Ioniță (XII B), Tudor Olariu (XII B). Moderează: Mihaela Doboș.
„Andreea Răsuceanu este o prozatoare extraordinară, o creatoare originală de lumi actuale și apuse, zdruncinate de drame individuale și colective, conturate cu precizie realistă și învăluite într-o copleșitoare poezie a crepuscularului.“ (Gabriela Gheorghișor)
„Ultimul volum al trilogiei satului C., Linia Kármán, e o poveste fascinantă, în care trecutul se amestecă permanent în prezentul narațiunii. Frecventele suprapuneri temporale, discontinuitatea cronologică, jocul cu perspectivele narative, alternarea vitezelor cu care curge textul fac din trilogia Andreei Răsuceanu una dintre cele mai subtile și convingătoare aventuri narative contemporane. Oamenii și locurile – care se recompun treptat, din perspective multiple – dobândesc, în paginile cărții, dimensiuni mitice, într-un melanj original de realism și lirism. Linia Kármán e un roman intens, impecabil scris, cu personaje vii, ale căror povești de viață continuă să te urmărească și după ce lectura s-a încheiat.“ (Carmen Mușat)
Andreea RĂSUCEANU este prozatoare și critic literar. Cărțile ei au primit numeroase premii importante și nominalizări și au fost traduse în spaniolă, franceză și bulgară. Este autoarea romanului Vântul, duhul, suflarea (Polirom, 2020, 2023), pentru care a primit Premiul Academiei Române pentru Proză (2022), Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Proză (2021), premiul Scriitorul lunii februarie (Gala Scriitorii Anului, 2021), Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea și nominalizări la Premiile revistei „Observator cultural“, Premiile „Sofia Nădejde“ și Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași“. Romanul s-a aflat pe lista scurtă la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (2022) și a apărut în spaniolă, la Editorial Confluencias (2022). O formă de viață necunoscută (2018, 2022) a primit Premiul pentru proză al revistei „Ateneu“ (2019) și premiul Scriitorul lunii ianuarie (2019), decernat de Uniunea Scriitorilor din România, și a fost nominalizat la toate premiile literare din România. A apărut în Franța, la editura Nouvel Attila-Seuil și este în curs de apariție în Spania, la Editorial Confluencias. În toamna anului 2023 a apărut la Editura Polirom ultimul roman al trilogiei satului C., Linia Kármán.