Cartea soaptelor incepe intr-un registru pitoresc, pe o straduta armeneasca din Focsaniul anilor ’50 ai secolului trecut, printre aburii cafelei proaspat prajite si miresmele din camara bunicii Armenuhi, printre bucoavnele si fotografiile bunicului Garabet.
„Batrinii armeni ai copilariei” lui Varujan Vosganian nu au de istorisit intimplari delectabile, ci fapte de-a dreptul nelinistitoare. Povestind, ei incearca sa se despovareze de o trauma – a lor si a predecesorilor.
Nicolae Manolescu spune despre Cartea soaptelor ca este „carte iesita din comun, nici numai memorialistica, nici numai fictiune, cu cite ceva din amindoua, si deopotriva extraordinara prin modul in care tese pe canavaua istoriei numeroase destine individuale. Bogata, variata, palpitanta, cartea nu se poate lasa din mina, pentru arta de povestitor pe care autorul o dovedeste ca si pentru interesul documentar al reconstituirii unei istorii tragice.”