Pentru editia din luna septembrie, traducatorul din literatura romana va fi Joanna Kornas-Warwas, absolventa a romanisticii cracoviene, fosta bursiera a programului ICR dedicat tinerilor traducatori, unul dintre cei mai promitatori romanisti polonezi. Ea va prezenta o selectie de poeme semnate de Claudiu Komartin si Robert Serban.
„Seara traducatorilor” este un program al EUNIC Varsovia, initiat de Institutul Cultural Danez, in care ICR-Varsovia este unul dintre partenerii principali, alaturi de Forumul Austriac, Goethe Institut, Institutul Cultural Bulgar, Ambasada Greciei, Institutul Cultural Maghiar, Ambasada Olandei, Institutul Camoes, Ambasada Suediei, Institutul Slovac, British Council si Institutul Cervantes.
Protagonistii programului sint tineri traducatori profesionisti, aflati la inceputul carierei, care citesc scurte texte din literaturile respective, in original si in traducere, precedate de cite un scurt expozeu despre autorul si opera asupra carora s-au oprit.