In 2008, Editura Polirom a initiat Seria de autor „Octavian Paler” (coordonator Georgeta Naidin-Dimisianu), in care au aparut pina acum: Un om norocos, Mitologii subiective, Polemici cordiale si Aventuri solitare.
Volumul Viata ca o corida se poate achizitiona din librarii, dar si de pe site-ul editurii, la pretul promotional de 39.95 lei, valabil pina la data de 15.04.2009. Dupa aceasta data, pretul cartii va fi de 49.95 lei.
In Viata ca o corida, Paler imbina cu arta relatarea intimplarilor prezente cu intoarcerile in timp: copilaria petrecuta la poalele Muntilor Fagaras, in satul Lisa, anii de scoala si de liceu. Amintirile au un rol esential la acest scriitor, iar Viata ca o corida o dovedeste din plin, trimitind cu gindul la alte scrieri ale sale, indiferent daca e vorba despre scene din orizontul finit al Lisei sau din cel necuprins al marilor locuite de zei. O carte de memorii tulburatoare, care poate fi citita in chei multiple.
Drumuri prin memorie reuneste amintiri de calatorie publicate initial in doua carti, dedicate Egiptului si Greciei, respectiv Italiei. Vizitarea monumentelor antice ii prilejuieste autorului meditatii asupra istoriei, asupra trecerii iremediabile a timpului si asupra fragilitatii omului. Trecute prin filtrul memoriei afective si al emotiilor livresti, peregrinarile lui Paler prin Egipt, Grecia si Italia se elibereaza de impresiile mai putin placute ale voiajului in realitatea imediata, constituindu-se in tot atitea trepte simbolice catre sine.
Doua volume care nu trebuie ratate de impatimitii de jurnal, corespondenta si memorii, de pasionatii de filologie, dar nici de cititorii fideli ai cartilor lui Octavian Paler.