Din anul 1995, a urmat cursurile Academiei de Teatru si Film din Bucuresti, sectia regie de film, cursuri absolvite in anul 1998. In timpul studiilor universitare, a lucrat ca asistent si, apoi, ca secund de regie la mai multe productii internationale, filmate in Romania, in perioada 19941998 („Capitanul Conan“, regia Bertrand Tavernier, „Trenul vietii“, regia Radu Mihaileanu etc.).
Intre anii 1996 si 2000, a realizat sase scurtmetraje de fictiune, distinse cu sase premii internationale. Este si autorul a trei scenarii de film („Tina si mama ei“, 1998, „Cartier“, 1999 si „Occident“, 2000).
Finalizat dupa doi ani de la scrierea scenariului, Occident, 2002, o productie Temple Film, este debutul sau la categoria”film de fictiune de lungmetraj”, in sistemul 35 mm.
In 2006 a acordat revistei fostului sau liceu urmatorul interviu. Mungiu devine, de altfel, cel mai celebru abolvent al Liceului „Mihai Eminescu”.
Cum se vede acum, dupa 20 de ani de la absolvire, elevul Cristian Mungiu din anii ’80?
Amintirile mele sint detaliate, o parte dintre ele fiind la originea unor povestiri pe care leam publicat la un moment dat si care imi plac inca si astazi. Intimplator, una este chiar despre dl. Terzici, fostul meu diriginte. Poate intro zi am sa io trimit.
Pentru ca ai fost profesor de limba engleza timp de un an, in prima jumatate a anilor ’90, care a fost relatia ta cu elevii?
In prima mea zi de scoala la Liceul Sanitar, femeia de serviciu ma trimis sa urc pe la scara elevilor pentru ca naveam deloc moaca de profesor. Dar pina la urma mam inteles foarte bine cu elevii mari. Cu cei de a opta insa nam reusit sa comunic in nici un fel; eu incercam sai iau cu vorba buna si asta nu functiona deloc la virsta lor. Cel putin la Liceul Sanitar se aflase de inclinatiile mele regizorale si au incercat sa le puna in valoare cum au putut si ei mai bine: mi sa incredintat sa filmez sfintirea liceului de catre un sobor de preoti.
In aceeasi perioada, multi au incercat profesia de jurnalist. Era o vreme in care libertatea de exprimare sa confundat de multe ori cu a spune si a scrie orice, iar despre deontologie sa vorbit mai tirziu, cit despre a respecta normele etice mai sint dificultati si astazi. Ce ne poti povesti despre experienta ta jurnalistica, in calitate de reporter, animator radiotv, sef de rubrica, redactor-sef?
Eu am prins cred ca cea mai buna perioada a presei romane: inainte de ‘89 scriam la o revista studenteasca, unde nu exista cenzura; imediat dupa revolutie, ziaristilor li se trimiteau ajutoare: salam, piine si tigari Pescarus – ca sa scrie adevarul despre democratie –, iar taximetristii te transportau gratis. Mai tirziu, la radio, doar din cauza ca era la moda serialul TV Midnight Caller a fost posibil sa am si eu un talkshow de tipul asta. Era perioada romantica a presei.
Astazi presa e foarte trista.
Cum ai descoperit aptitudinile pentru cinematografie sau cine a jucat rolul destinului in cazul tau, atunci cind ai decis sa devii student la regie film?
Nu stiu daca cineva pe lume are o inclinatie nativa pentru cinema. Mai degraba e vorba despre o inclinatie spre a povesti – sau in cazul meu asta a fost – si ca atare am inceput prin a scrie. Dar mi se parea spectaculos sa poti povesti si cu imagini, nu numai cu cuvinte – in plus, in cazul cinematografului, existind avantajul ca iti vezi publicul cu ochii, poti sa constati cit de bine sau de plicticos povestesti altfel decit in cazul prozei.
Sint convinsa ca cititorii sint curiosi sa afle cite ceva din culisele unui regizor care „a crescut“ de la scurt la lung metraj, a obtinut premiu dupa premiu si a inregistrat un mare succes cu filmul „Occident“, invitat sa participe la peste 50 de festivaluri.
E o lume intreaga in care se amesteca momente exceptionale, surprize placute si oportunitati de tot felul cu zile grele, pline de indoieli si dezamagiri. Sa faci film poate fi ca o joaca grozava: minuiesti oameni, construiesti decoruri la scara 1 la 1 si zeci de oameni robotesc pe linga tine sa puna in practica ce ai visat tu. La sfirsit, calatoresti prin lume si arati ce ai facut. Dar sint si zile in care ideile nuti vin sau nu gasesti bani sa pui in practica ce ai scris si in care te intrebi de ce nu tiai ales o meserie mai previzibila.
Ce legatura are motoreta Mobra, probabil necunoscuta astazi, dar celebra in anii socialismului, cind era o mindrie a industriei romanesti, cu casa de film „Mobra Films“?
Cind am fondat aceasta casa de film, am cautat un nume care sa denote un oarecare simt al umorului, sa nu sune pompos: Mobra era un bun simbol al comunismului sub care am trait cu totii – mestereai la ea, o impingeai, o demontai siti ramineau piese, dar pina la urma cumva functiona si iti faceai treaba cu ea.
Revenind la scoala la care ai absolvit si care sa hotarit sasi celebreze in fiecare an fostii elevi, ce sfatuiesti actualii elevi din „Eminescu“, elevi care sint la inceput in cautarea succesului?
Nu prea cred in eficienta sfaturilor, mai cu seama la virsta asta, dar leas zice sasi foloseasca cu spor vremea petrecuta in scoala – si noi ca elevi trageam chiulul cit puteam, insa astazi imi pare cit se poate de rau de timpul pierdut. Si sa creada in ei si in visele lor, indiferent ce eticheta le pune scoala.
Interviu de Luminita Gradinariu – „Urme la Oltea Doamna“, nr 1, mai 206