Fotografiile si documentele alese de Ioana Raluca Voicu-Arnautoiu au fost reproduse cu sprijinul Editurii Ars Docendi si al Muzeului Taranului Roman.
Vernisajul expozitiei va avea loc joi, 22 octombrie, de la ora 18:00, in sala „Irina Nicolau”.
Participa Ioana Raluca Voicu-Arnautoiu, fiica lui Toma Arnautoiu, Ioana Popescu, cercetator la Muzeul Taranului Roman, Claudiu Secasiu, membru al CNSAS si Ioan Craciun, director al Editurii Ars Docendi.
Grupul de rezistenta din comuna Nucsoara, jud. Muscel (in prezent Arges) s-a format in primavara anului 1949. In iarna precedenta, Lt. Toma Arnautoiu, originar din Nucsoara, a fost contactat de col. Gheorghe Arsenescu, cu care a discutat de mai multe ori despre posibilitatea organizarii unui astfel de grup.
Grupul urma sa intervina pentru a neutraliza autoritatile locale, in momentul cind, declansarea unui razboi intre anglo-americani si Uniunea Sovietica, ar fi deschis calea spre schimbarea regimului comunist din Romania.
In februarie 1949, col. Arsenescu, alertat de arestarea unor membri ai efemerului grup de la Dragoslavele, initiat de el in 1948, pleaca in graba impreuna cu Toma Arnautoiu la Nucsoara. Aici li se vor alatura invatatorul Ion (Iancu) Arnautoiu, Petre Arnautoiu, respectiv tatal si fratele lui Toma, invatatorul Alexandru Moldoveanu, preotul Ion Dragoi si fiul acestuia, studentul Cornel Dragoi s.a.; impreuna participa, in casele lui Petre Arnautoiu si Gheorghe Rizea, sotul Elizabetei Rizea, la primele intilniri cu cei care vor face parte din grup sau il vor sprijini cu alimente, imbracaminte, arme si munitie.
In luna martie, in momentul plecarii in munti, grupul era format din 16 membri, printre care patru femei. Deoarece nu se puteau ascunde usor de trupele de securitate care incepusera sa scotoceasca zona si din cauza diferentelor de opinie in legatura cu tactica care ar fi trebuit adoptata, grupul s-a scindat in iulie 1949; o parte dintre membri au ramas impreuna cu col. Arsenescu, iar ceilalti, sub conducerea lui Toma Arnautoiu.
In noiembrie 1949, col. Arsenescu s-a desprins de grup si va sta ascuns pina in anul 1960, cind va fi arestat si condamnat la moarte.
Urmarit timp de noua ani, grupul din ce in ce mai restrins ramas sub comanda lui Toma Arnautoiu, se va confrunta direct cu trupele de securitate, o parte dintre membrii sai fiind arestati sau ucisi. Erau urmariti si prietenii sau rudele lor. Pentru a-i prinde, Securitatea a facut numeroase arestari in rindul acestora, a interceptat scrisori, a instalat echipament de ascultare in casa lui Ion Arnautoiu si a altor urmariti, a racolat zeci de informatori si agenti, a folosit metode infame pentru a insela buna credinta, totul cu scopul de a obtine informatii care sa duca la prinderea partizanilor.
Din grup, au supravietuit ascunzindu-se intr-o grota aflata pe inaltimea Ripele cu brazi, linga satul Poenarei, Toma Arnautoiu, fratele sau Petre Arnautoiu, Maria Plop si Constantin Jubleanu, precum si copilul lui Toma Arnautoiu si al Mariei Plop.
Punind in practica un plan abil de santaj si racolare a lui Grigore Poenareanu, fost coleg de scoala al lui Toma Arnautoiu, plan in care loctiitorul sefului Directiei Securitatii Pitesti, cpt. Nicolae Plesita (ulterior general) a avut un rol important, securitatea a reusit sa-i prinda.
La 20 mai 1958, fratii Arnautoiu au coborit la casa lui Grigore Poenareanu pentru a lua citeva lucruri de care aveau nevoie. Securitatea, stiind de intilnire, i-a trasat lui Poenareanu misiunea de a le oferi un pahar cu tuica in care fusese pus un tranchilizant puternic. Odata misiunea indeplinita, trupele de interventie aflate in preajma i-au arestat pe cei doi si apoi i-au obligat sa le indice locul ascunzatorii in care ramasesera Maria Plop, copilul si Constantin Jubleanu.
Somati sa se predea, Maria Plop a coborit pe o scara de fringhie cu copilul in brate, iar Constantin Jubleanu a tras asupra trupelor de securitate si a fost ucis in schimbul de focuri. Arestatii au fost dusi la sediul Securitatii din Pitesti si anchetati timp de un an.
Tribunalul Militar al Regiunii a-II-a i-a condamnat la moarte pe fratii Arnautoiu, dar si pe alti 14 oameni care i-au ajutat timp de noua ani cit au fost urmariti. Marea Adunare Nationala a respins cererile de comutare a pedepsei capitale formulate de condamnati, cei 16 fiind executati la Jilava in noaptea de 18 spre 19 iulie 1959.