Daniel Boyacioglu este un cunoscut poet, artist si dramaturg suedez de origine siriana. A jucat pentru principalele teatre suedeze, Dramaten si Riksteatern, a fost premiat pentru albumele sale de hip-hop, iar in prezent scrie libretul unei opere. Cu toate acestea, Daniel Boyacioglu declara ca principala sa pasiune este poezia. Pana in prezent a publicat patru volume de versuri, salutate de critic literara pentru stilul auster, narativ si ritmic, care aminteste de interesul autorului pentru dramaturgie si muzica hip-hop.
Saviana Stanescu a devenit cunoscuta publicului suedez in toamna anului 2008, odata cu premiera suedeza a piesei sale „White Embers” / „Vita gloden” (foto), considerata de critica de specialitate printre cele mai bune productii teatrale ale anului.
De asemenea, pe 16 si 17 ianuarie, celebra trupa de teatru La MaMa Experimental Theater Club din New York se va afla in turneu in capitala Suediei si va sustine la teatrul Dramalabbet doua reprezentatii cu piesa „Waxing West” a Savianei Stanescu. Produsa in 2007 de catre La MaMa E.T.C. si East Coast Artists, piesa a fost premiata de catre The New York Innovative Theatre Foundation. In acelasi an fost jucata in cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu, precum si la Teatrul Act din Bucuresti.
In paralel cu turneul La MaMa E.T.C. va avea loc si un workshop de teatru organizat de catre ICR Stockholm in colaborare cu Dramalabbet. La acesta vor participa Saviana Stanescu, Gianina Carbunariu, precum si trei tineri dramaturgi suedezi.