Taramul stapanit de el impreuna cu a sa frumoasa imparateasa, Svietlana cea Barboasa, era intins si bogat. Rauri repezi scaldau deopotriva munti colcaind de lighioane, dar si campuri de grane. Vecinii erau pasnici si aveau barbile mai mici. Dar bogatia materiala a celor doi era umbrita de o saracie sufleteasca mare, care venea din faptul ca nu aveau copii. Vai, si daca nu au mai umblat ei pe la toti vracii, daca nu a mancat saracul monarh vagoane intregi de telina. Degeaba. Nu se stie daca era de la el sau de la ea, cert este ca impreuna formau un cuplu mai steril ca Marea Moarta. Pana intr-o zi cand…
O batranica apare si trimite vorba ca stie o vraja buna, fara efecte adverse, prin care ar ramane gravida orice creatura. Pai, spuneti voi acum, ce aveau ei de pierdut?
Protocolul descantecului implica gasirea celei mai albe scroafe din regat. Trebuia data la un vier la fel de alb, apoi luat acasa, inca din prima zi, al treilea pui fatat. De ce al treilea, nu stiu, intrebati-o. Apoi, in timp, dragostea parinteasca avea sa desavarseasca opera, purcelul urmand a se transforma negresit in om.
L-au botezat Ghita. Ghita, printul purcelus. Bai, si doar l-au iubit cat au putut ei de mult. Dar micul viitor imparat se incapatana sa ramana porc. Crescuse rotofei si dormea in asternuturi de matase naturala, pe care le molfaia cu pofta. Dar nu era catusi de putin om, daramite sa aiba si barba. Babo, in gura ma-tii, ce vraja de doi lei ai facut si tu.
Intr-o zi, gurmandul imparat vecin isi anunta vizita la bunul sau prieten, Mihu cel Barbos. Proaspat angajat si cu viziuni culinare sanatoase, bucatarul cel nou puse ochii pe un purcelus care se lafaia intr-o balta namoloasa din gradina domneasca si, visand la racituri, facu sarmanului Ghita o taietura in gat precum vasluianul gelos, adica profund incompatibila cu viata. Jumatate racituri, jumatate fripturi, iar oaspetele a fost placut impresionat.
Rar ti-e dat sa vezi plangand in halul asta o femeie atat de barboasa. A cotrobait prin tomberoane, nimic. A mai gasit doar o coasta a lui Ghita, in gura cainelui. A cautat baba peste mari si tari si i-a aratat coasta. „Vezi, copila mea, asta e dragoste de mama adevarata!“ Si stropind osul cu apa vie, acesta se transforma pe loc intr-un flacau inalt si barbos din cale- afara. Vraja era completa. I-au pus numele Costel.