La avalansa de stiri despre exodul, invazia sau fuga refugiatilor, Romania a contribuit recent cu o stirulice tragicomica, asa, pe masura noastra. In judetul Timis, pe langa Beba Veche, aproape de granita tripla dintre Romania, Ungaria si Serbia, politia de frontiera a prins doi refugiati sirieni. Cei doi veneau din Serbia si erau convinsi ca ajunsesera in Ungaria. Din pacate, pe traseu o luasera putintel cas, nimerind fara sa vrea in frumoasa noastra patrie. Cand politistii de la granita le-au explicat ca gresisera adresa, bietii sirieni au izbucnit in plans si au inceput sa-i roage ca pe Allah sa-i lase sa plece in Ungaria, ca n-o sa le faca nici un fel de probleme, fiindca lor nici prin gand nu le trecea sa ajunga la noi si nici n-o sa mai calce vreodata pe aici.
E drept ca, in drumul lor spre Germania sau spre alte tari mai generoase cu azilantii, Romania nu reprezinta un reper demn de luat in seama. Numai ca, desi romanii nu au faima xenofoba a Ungariei lui Viktor Orbán, refugiatii par sa se fereasca oricum de proverbiala ospitalitate a poporului nostru – care e si ea asa cum e, precum produsele de regenerare a parului din reclame. Nu cred ca lipsa de informatii i-ar fi facut pe niste insi fugiti din tarile lor distruse de razboi sa se fereasca in halul asta de Romania. Totusi, dincolo de aventura celor doi rataciti, si alti refugiati, intrebati direct daca ar fi dispusi sa accepte azil in tara noastra au respins cu indignare o asemenea idee. Da, in tarile lor e razboi, oamenii sunt ucisi pe strazi, jefuiti, mutilati, batjocoriti, iar cei ajunsi in lagarele de azilanti din Turcia traiesc de azi pe maine… dar sa-si fi riscat ei vietile ca sa ajunga taman in Romania? Nu, multumim.
Acum, dupa ce tarile europene au stabilit sa-si imparta refugiatii ca pe niste juninci, ma gandesc ce scene de loteria vietii o sa se desfasoare printre oamenii aceia, care vor astepta sa vada unde primesc repartitia, la fel ca absolventii de facultate de la noi in perioada ceausista: care la oras, care la sat, care in fundul noroaielor lumii. Parca vad un grup de tineri refugiati iesind dintr-o inghesuiala imensa, cu niste hartii oficiale in maini, discutand intre ei: „Tu ce-ai prins, frate Ahmed?“ „Uf, mi-a ajutat Allah, m-au trimis in Stockholm!“ „Ooo, Suedia, fratele meu, te-ai scos!“, exclama invidiosi ceilalti. „Dar tu, Mahmud, tu cum te-ai aranjat?“ „Meh, nu cine stie ce. Nici nu stiu unde merg: ceva cu chowina, chawina, habar n-am.“ „Brr!“, zice Ahmed, care stie ceva mai multe. „Polonia, acolo-i frig rau! Sa-ti iei izmene groase. Da’ las’ ca te descurci. Si tu, Malik? Ia zi, incotro o apuci?“ „Mare imi fu nenorocul, prieteni! Trebuie sa plec in Copsa Mica.“ „Ce-i asta?“, intreaba mirati ceilalti. „Romania“, ingaima Malik. „Din toate tarile din UE, taman Romania!“ „Lasa, Malik, macar esti crestin, la fel ca ei“, il vor consola ceilalti. „Crestin, crestin“, bombane Malik, „dar nici chiar asa!“
Circula pe vremuri in Romania un banc stupid din categoria Radio Erevan: „De ce oltenii (sau moldovenii, ardelenii etc.) nu se imbolnavesc de SIDA? Pentru ca are si boala demnitatea ei“. Cam asa si cu refugiatii. Fug de razboi, de dictatura, de fundamentalisti, de saracie, chiar de moarte… dar taman in Romania? Doar au si ei demnitatea lor.