Este finalul unei epoci, marcat in clipa in care, acum cateva saptamani, editorul revistei, Cory Jones, l-a informat pe fondatorul Hugh Hefner de decizie. O decizie silita de actuala era a revolutiei digitale.
Noua directie a revistei va fi vizibila in viitorul numar din martie cand, pentru prima oara, toate modelele, celebritatile si faimoasele Playmates nu vor mai aparea goale, anunta redactia.
Mica intoarcere in timp: in 1953, Hefner a fondat revista special pentru a „celebra“ nuditatea. „Cand Hef a creat «Playboy», el si-a propus sa fie un campion al libertatii personale si al libertatii sexuale, intr-o vreme in care America era teribil de conservatoare“, explica Cory Jones.
Numai ca vremurile s-au schimbat odata cu explozia internetului si, mai ales, cu explozia platformelor social media. Iar Cory Jones ajunge sa explice ca „eliberarea sexuala a castigat. «Playboy» a fost un pionier, dar astazi este de ajuns un singur click pentru a vedea gratuit toate imaginile indraznete sau provocatoare pe care le vrei. «Playboy» si primele imagini sulfuroase apartin acum istoriei“. Cu alte cuvinte, revolutia sexuala si-a devorat propriul campion.
Timpurile s-au schimbat cu adevarat. Nuditatea si pornografia sunt omniprezente pe internet, iar oamenii dau mult mai putini bani pe reviste, alegand lectura online.
Din acest punct de vedere, statisticile revistei vorbesc de la sine. Daca in 1975 „Playboy“ avea tiraje de 5,6 milioane de exemplare, astazi tirajul mediu al revistei nu trece de 800.000 de exemplare pe luna.
In plus, aceiasi cititori ajung la continutul editorial al unor reviste precum „Playboy“ prin platforme de socializare third-party, precum Facebook, Twitter sau Pinterest, scrie „Wired“. Aceste platforme au propriile lor reguli si, de cele mai multe ori, ele interzic sau limiteaza nuditatea. Pentru ca „Playboy“ sa poata supravietui intr-o lume dominata de aceste platforme, presiunea de a se conforma acestor standarde este imensa. Suficient de imensa pentru ca revista sa abandoneze exact ingredientul de baza al politicii sale editoriale.
„Playboy“ nu a ajuns cu usurinta la aceasta decizie. Anul trecut, revista a relansat site-ul playboy.com sub forma unui site safe-for-work, adica fara nuditate. Metoda s-a dovedit de succes. „Zeci de milioane de cititori au accesat site-ul nostru non-nud si aplicatia noastra, in fiecare luna. Au accesat pozele cu femei frumoase, e drept, dar si articolele si videourile noastre din sectiunile de Umor, Sex si cultura, Stil, Viata de noapte, Divertisment si Jocuri video“, explica reprezentantii revistei. Directorul executiv al companiei, Scott Flanders, a explicat ca, dupa ce continutul a fost „imbracat“ pentru a trece de cenzura social media, traficul site-ului a crescut la 16 milioane de vizitatori unici pe luna, de la 4 milioane, iar varsta medie a cititorului a scazut de la 47 de ani, la 30. Adica date demografice in acord cu publicul tinta al platformelor social media.
Culmea este ca „asa-zisele standarde ale comunitatii“ nu sunt foarte diferite de cele cu care a luptat Hugh Hefner in 1953, cand revista a publicat primul ei numar cu Marilyn Monroe pe coperta. Facebook interzice prezentarea nuditatii „pentru a nu-si soca audienta“. Twitter pretinde ca ceea ce reprezinta content „sensibil“ sa fie marcat ca atare. „Vedetele si activistii nu prea au avut succes in campaniile lor impotriva acestor politici prin actiuni de genul «Eliberati sfarcul!»“, scrie „Wired“. Iar Apple este la fel de puritan cand vine vorba de aplicatiile sale.
Prin urmare, in asemenea conditii, nu e o surpriza ca „Playboy“ isi reconsidera strategia, chiar si in print, intr-o era in care distributia si veniturile revistei depind tot mai mult de aceste platforme puternice si puritane si tot mai putin de vanzarea la chiosc.
„Decizia celor de la «Playboy» este un exemplu foarte clar al modului in care noile modele de difuzare a continutului editorial dicteaza ce fel de continut este produs“, comenteaza revista „Wired“. „Editorii stiu ca business-ul lor depinde de audienta si dau share produselor lor pe retele sociale, ceea ce face ca factorul de share al unui articol sa fie tot mai puternic in decizia editoriala. Pe de alta parte, adevarul este ca ceea ce functioneaza in print nu functioneaza la fel, in mod necesar, si in online; ce merge la radio poate ca nu merge si la TV. Mediile diferite au reguli diferite. Numai ca, atunci cand vine vorba de macar un anume tip de continut editorial, editorii nu mai pot face regulile – ei nu mai pot decat sa se supuna regulilor facute de altii!“
Galerie foto
