Spre deosebire de Romania, unde cercetarea medicala cade incet-incet la nivelul de „colegii nostri din strainatate cred ca…“ sau „am citit pe internet ca…“, in alte tari s-au facut studii asupra vaporizatorului electronic, unele cu o durata de cativa ani. Concluziile sunt in general clare: asa-numita „tigara“ electronica e cu 95% mai putin nociva decat tigara cu fum. E nociva in masura in care lichidul folosit pentru aburi contine nicotina intr-o concentratie mare – cam asa cum cafeaua in exces e daunatoare din cauza cafeinei. (A, da, cafeina creeaza si ea dependenta. Si s-ar putea interzice si ea daca oamenii ar decide sa-i schimbe statutul din „placere“ in „viciu“.)
Se stie ca tigara cu fum e nociva in primul rand din cauza inhalarii fumului produs prin ardere. Mai si miroase neplacut, desi nu mai neplacut decat un vecin nespalat cu lunile. Insa mai grav e ca tigara ii face rau nu doar fumatorului, ci si celor din imediata lui apropiere, mai ales in spatii inchise (nu si in spatii deschise, dar acolo inhalam de obicei noxele emise de masini, care fac inzecit si insutit treaba tigarii).
Ce nu se prea stie e ca la vaporizatorul/aburitorul electronic nu exista fumat pasiv. Studiile arata ca aburul expirat de cel care foloseste „tigara“ cu baterie e similar cu expiratia lui obisnuita. E doar abur: 99,95% apa si glicerina. Nicotina, cata exista, se asimileaza in sange. Vaporizatorul electronic nu miroase, nu afecteaza, nu imbolnaveste. E o idee demonizata tocmai pentru ca a reusit prea bine: sa creeze ceva ce seamana atat de tare cu fumatul, incat sa poti renunta la fumat.
Asadar, in ceea ce-i priveste pe „fumatorii“ electronici, legea e absurda: nu poti amenda pe cineva pentru ca scoate aburi pe gura. Cat despre raul pe care si-l fac singuri cei ce inhaleaza nicotina… aici intervine libertatea de alegere. Dar multi „aburitori“ (sau „aburici“, cum zicea un amic) folosesc lichid cu concentratii mici de nicotina. Multi chiar au renuntat cu totul la nicotina. Fac doar gestul care seamana cu fumatul: trag in piept aburii, expira, tin in mana cilindrul de metal si astfel isi pacalesc creierul ca fumeaza, cand de fapt nu fumeaza. E mai eficient ca orice plasture sau spray.
Deci eu, „aburiciul“, nu afum pe nimeni, nu fac rau la nimeni, imi satisfac placerea sau viciul in cel mai benign mod posibil si, in loc sa ma recompenseze, legea ma discrimineaza. M-ar discrimina chiar daca ar permite, intr-o forma sau alta, crearea unor localuri pentru fumatori. Nu vreau sa merg acolo. Nu mai suport fumul si mirosul. Imi fac rau. Da, sunt dependent de nicotina si cafeina, dar de ce sa fiu obligat sa ma inghesui intr-o cusca de sticla si sa respir gudron? Practic, azi statul ma obliga fie sa renunt la un obicei inofensiv, fie sa stau printre fumatori si sa inhalez noxele expirate de ei. Altfel spus, daca tin la libertatea mea, dar nu fac rau nimanui, statul ma obliga sa ma imbolnavesc.
In grija statului pentru sanatate se ascunde o mica ipocrizie: bugetul acestuia e dependent de accizele obtinute de pe urma fumatorilor, asa ca statul ar prefera sa-i pastreze, chiar si in rezervatii, doar sa-i faca sa plateasca. La vaporizatorul electronic poti acciza, eventual, lichidul cu nicotina, adica nu mare lucru. Nici companiile producatoare de tigari nu s-ar bucura de raspandirea unui viciu concurent, mai sanatos si mai ieftin. Aici interesul statului si al tutungiilor s-au intalnit la tanc: mai bine fumatori cu taxe mari decat aburici cu taxe mici.
Apropo, intre timp s-a anuntat un proiect de lege care prevede, printre altele, nu accizarea, ci decontarea partiala, prin C.A.S., a plasturilor cu nicotina, adica verisorii mult mai ineficienti ai vaporizatorului. O fi ramas vreun importator cu zece vagoane de plasturi cu nicotina pe stoc si trebuie sa scape cumva de ei.