Acesta a trait inconjurat de carti, fiindca, la urma urmei, spunea el: „Daca Dumnezeu ar exista, el ar fi o biblioteca“. Cand, in 2011, a publicat romanul Cimitirul din Praga, Eco a fost vizitat acasa de reporterii ziarului „Le Figaro“, care au admirat imensa lui biblioteca personala. 30.000 de volume numai in casa sa din Milano, dar 50.000 de volume in total.
Scriitorul le marturisea jurnalistilor ca stia perfect locul fiecarei carti in aceasta biblioteca, in timp ce arata oaspetilor cateva dintre manuscrisele aflate in posesia sa (era fascinat de acestea). Intr-unul dintre eseurile sale, acesta povestea ca isi imparte vizitatorii in doua categorii, in functie de reactia lor in fata rafturilor interminabile. Sunt cei care reactioneaza in stilul: „Uau! Signore professore dottore Eco, ce biblioteca aveti! Cate dintre cartile astea ati citit?“. Si ceilalti, cei care, asa cum spune eseistul Nassim Nicholas Taleb, inteleg ca o astfel de biblioteca are rolul de a fi o unealta in documentare. Deoarece cartile necitite au mai mare valoare decat cele citite.
Pentru Eco, marele succes a venit relativ tarziu in cariera. Avea 48 de ani (si era deja un respectabil profesor de semiotica la Universitatea din Bologna) cand primul sau roman, Numele trandafirului, a devenit un bestseller. A scris cartea la indemnul unui editor care intentiona sa publice o serie de thrillere. Eco, interesat de parodii literare, a acceptat provocarea, fiindca, spunea el, s-a simtit „ca si cum ar otravi un calugar“. A rezultat un roman de cateva sute de pagini, care a reusit performanta de „a-l casatori pe Borges cu Conan Doyle“. Cartea a devenit un fenomen, s-a vandut imediat in 10 milioane de exemplare, in 30 de limbi, si a fost adaptata la cinema in 1986.
„Uneori spun ca urasc Numele trandafirului, fiindca celelalte carti care au urmat au fost mai bune“, spunea autorul, intr-un interviu pentru „The Guardian“. „Dar asta se intampla multor scriitori. Gabriel García Márquez ar fi putut sa mai scrie 50 de carti, dar va fi amintit numai pentru Cien Años de Soledad. De fiecare data cand scriu o noua carte, vanzarile Numelui trandafirului cresc. Si care este reactia? «Ah, o noua carte de Eco! Dar n-am citit nici Numele trandafirului!».“
Celelalte romane ale lui Eco s-au vandut si ele foarte bine, iar profesorul s-ar fi putut retrage intr-o confortabila cariera de scriitor. „Nu, sunt un filosof, scriu romane numai in weekend“, s-a „scuzat“ acesta.
Cat despre ultima sa carte, editorul La Nave di Teseo a devansat aparitia acesteia pentru 26 februarie. Cu un titlu inspirat de un vers foarte controversat din Infernul lui Dante, cartea, numita Pape Satan Aleppe: Cronici ale unei societati lichide, este o culegere de eseuri care au aparut din 2000 incoace in cotidianul italian „L’Espresso“. Un titlu, spunea Eco, „suficient de lichid pentru a caracteriza confuzia vremurilor in care traim“.