La cateva minute dupa, lipsit de inspiratie pentru urmatorul spectacol, iluzionistul se hotari sa-si incerce norocul in rulota dresorului de serpi. Intra cinci minute, apoi reveni cu cosul de nuiele in mana. Aseza cosul pe un taburet si se holba la el. Sub ochii lui, din cos, se inalta putin cate putin o franghie.
— Cum naiba?!, nu se putu abtine sa intrebe.
Ocoli de cateva ori taburetul, in timp ce capatul de sus al franghiei nu se mai vedea. Se scarpina in cap. Lovi taburetul cu piciorul, acesta se prabusi mai incolo, la fel si cosul de nuiele, lasand sa atarne celalalt capat al franghiei. Il prinse cu ambele maini si trase cu putere. Tare ca o coarda de alpinism. Urca, folosindu-se de muschii bratelor. Disparu in cer.
— Cum naiba?, se intreba baiatul care urmarea scena de la umbra cortului.
Sari, uluit, in picioare. Privi in sus pana ce ii dadura lacrimile, dar nici urma de cel care se inaltase. La prima atingere, franghia cazu moale, alaturi. O lua de jos si pocni de cateva ori din ea, ca dintr-un bici.
Chiar atunci, trecu directorul circului.
— Bai, cum naiba de nu-ti vezi tu de treaba si casti gura degeaba pe-aici?
— N-am nimic de facut. Doar ma uit si eu.
— Mai bine ai duce elefantul la plimbare.
— La ora asta nu cred ca o sa vrea.
— De ce sa nu vrea?
— Doarme.
— Convinge-l!, se rasti directorul. Avem nevoie de reclama.
Elefantul nu adormise bine, cand se trezi pocnit cu o creanga pe spate.
„Cum naiba de nu pot fi si eu lasat in pace macar o clipa?“, ar fi intrebat elefantul, daca ar fi avut glas.
Abia se ridica in picioare si fu manat in afara circului, pe strazile din oras. La inceput, se sperie putin. Merse pe langa gardul viu, cu un aer de caine vagabond. Apoi se obisnui si pasi tantos mai departe, rupand cu trompa frunze de prin copaci. In jurul lui, roiau copiii.
Batranul venea de la piata, de unde cumparase oua proaspete, cand se lovi nas in nas cu un elefant.
— Cum…?
Habar n-avea ca-n oras venise circul. In prima faza, mosul era sa faca stop cardiac. Scuipa in san si o rupse la fuga, nauc, prin mijlocul strazii. Oprea masinile, fluturand punga cu oua.
Soferul fluiera in ritmul muzicii. Mai avea putin pana acasa. Se apleca sa schimbe CD-ul, cand ii taie calea, razant, un mosulet care alerga cu o punga de oua in mana.
— Cum naiba?!, isi zise el, franand brusc. Masina ii scapa de sub control, il izbi razant pe politaiul din intersectie si isi sfarsi drumul intr-un pom.
Sergentul se gandea sa-si dea demisia din politie. Decat asa munca – inghitit praf si gaz, primit injuraturi de la oameni, dat ca o morisca din maini –, mai bine somer! Auzi zgomot in spate, se intoarse, pentru o clipa vazu, in departare, un elefant si, in apropiere, o masina care l-a izbit. Se rostogoli de cateva ori pe caldaram, dar se ridica nevatamat. Isi misca oasele si nu simti nimic rupt. Pleca impleticindu-se, o lua printre blocuri pana la o banca pe care sa-si traga sufletul. Acolo statea o domnisoara care frunzarea un ziar.
— Cum naiba?!, o intreba politaiul.
O domnisoara se aseza pe o banca ca sa-si citeasca, in liniste, horoscopul. Dar iata ca se apropie un politai, leganandu-se. Probabil beat. A baiguit ceva si doamnisoara a inceput sa-l pocneasca cu poseta peste cap.
— Cum naiba indraznesti sa te dai la mine?
Pe masa din balconul catre strada, scriitorul incepuse sa tasteze pe laptop primele randuri ale unei povestiri. Una despre un iluzionist lipsit de inspiratie. De sub fereastra au inceput sa se auda tipete. O domnisoara batea un politai. Lumea se adunase in jur. Harmalaie.
In conditiile astea, cum naiba sa mai scrii?