Radu Cosasu publica acum, la (aproape) optzeci si sase de ani, o carte pe care o semneaza atat cu numele sau din buletin (Radu Cosasu), cat si cu primul sau nume (Oscar Rohrlich). Sunt putini oameni carora le este ingaduit, pe aceeasi coperta, o dubla semnatura. Radu Cosasu este printre acestia.
Si ce este aceasta Viata fictiunii dupa o revolutie? Ce vrea sa spuna autorul cu doua nume? Am avut minunata sansa sa citesc acest volum inaintea celorlalti cititori, acesta fiind unul dintre numeroasele efecte benefice ale prieteniei cu care scriitorul interbelic ma bucura, acum, in Interbelicul vietii mele. Aceasta este pozitia de pe care scriu, cu toata obiectivitatea.
Am aproape treizeci si trei de ani, varsta dincolo de care, asa cum stiu dintotdeauna, tot de la Radu Cosasu, omul scapa. Am invatat sa recunosc o lectura esentiala. Viata fictiunii dupa o revolutie este o lectura esentiala. De ce?
Cartea este structurata in doua parti. In prima dintre ele, Radu Cosasu ii trimite scrisori fiului sau inexistent, care locuieste in Groenlanda si mai tarziu va locui in Islanda, in plina criza financiara globala, va locui, oricum, acolo unde inca exista augusturi pe blocuri de gheata. Fiul inexistent ii scrie, la randul sau, tatalui inexistent. Si mama inexistenta a fiului inexistent ii scrie lui Radu Cosasu. Sunt multe scrisori intre inexistenti (prieteni, iubite, ingineri pensionari etc.) si autorul nostru.
Radu Cosasu continua aici, in clar, ciclul sau de Supravietuiri, cu aceste scrisori-nuvele, de o mare frumusete clasica. Sunt scrise cuvinte teribile despre cinema, si despre literatura, si despre politica, si despre rani vechi, care nu se inchid, caci nu e bine sa se inchida. Scrisorile acestea, care au o profunzime hrabaliana, sunt grozave, sunt extraordinare. Fiecare dintre ele este o capodopera, si nu mai putin sunt toate impreuna.
Radu Cosasu, cu ironia sa blanda, dar categorica, cu acea ironie cu care e impotriva tineretii sale revolutionare in sens proletar, de zeci de ani, scrie acum de la inaltimea unor exigente morale atipice pentru societatea noastra moderna si contemporana. Ma tem ca nu va fi inteles, iar esentialul – e nevoie de multa biografie si bibliografie pentru a ajunge pana la acest cuvant! – va fi greu de cuprins. Ma tem ca se vor cauta multe identitati in spatele pseudonimelor din text si ca va fi mare framantare in prea mica noastra lume literara („dumneavoastra nu cunoasteti intelectualul roman!“). Multi vor fi, cu aceasta ocazie, definitiv dezamagiti ca nu li s-a recunoscut indiscutabilul geniu in etica si arta.
Cred, cu aceeasi spaima, ca aceasta carte va fi imbratisata, in forma, si ocolita in fond, caci Radu Cosasu scrie ca intotdeauna, deci minunat, dar o face cu un plus de gravitate care ii va tulbura pe vechii cosasieni si ii va nedumeri pe toti ceilalti.
Iar partea secunda, in care Radu Cosasu redevine cel de la nastere – Oscar Rohrlich –, este atipica, unica si necesara in literatura pe care ne-o lasa acest scriitor care nu seamana nimanui dintre intelectualii romani de acum. Nu este isteric si nu este strident, nu este inchipuit si nu cauta sa fie vazut. Aceasta a doua parte este compusa dintr-un set de scrisori pe care seful imaginat al fostei cenzuri comuniste, Artur Reznicek, i le trimite lui Oscar Rohrlich. Aici e aici. Caci Radu Cosasu, redevenit Oscar Rohrlich, scrie in sfarsit acea carte de literatura care nu va placea tuturor, asa cum i-a urat candva un literat sa faca, pentru a-si supravietui dincolo de ultima granita.
Acest epistolar este inca mai teribil decat primul, se vehiculeaza aici idei complicate despre viata noastra recenta, postceausista. Aceasta este, asadar, o carte care nu va placea tuturor, ba dimpotriva. In contra ei, se vor scrie randuri sau va fi combatuta prin tacere, caci autorul ei nu renunta la aceasta calitate de a fi fost mai bogat cu o iluzie, crezand, candva, in comunism. Iar cea mai mare tragedie a secolului XX nu a fost caderea Uniunii Sovietice, ci…