Corul daduse cu o luna in urma un comunicat prin care anunta succesul repurtat intr-un turneu din SUA. Unul dintre redactorii ziarului aflase ca turneul n-a fost decat un bluf: coristii cantasera prin bisericile romanesti din SUA pe banii unor comunitati de emigranti de acolo. Prin urmare, a scris un articol usturator caruia insusi Cristi ii daduse titlul si il plasase pe pagina intai: „Corul a fost in SUA la intins mana“. Reactia conducerii corului a fost pe masura: au dat ziarul in judecata, cerand daune morale de o mie de euro pentru fiecare membru al corului in parte si de doua mii pentru dirijor. Plus proteste in fata redactiei.
Coristii, imbracati in haine de concert, erau aliniati ca pe scena, respectand dispunerea celor patru voci. In fata lor, la costum, un domn carunt dadea din maini de parca ar fi vrut sa-si ia zborul. Cand vazu masina redactorului-sef, facu un semn scurt si corul amuti. Apoi, in tacere, coristii isi ridicara pancartele intinse pe pavaj:
RESPECT PENTRU ARTA!
….si incepura sa huiduie.
Multimea de peste drum ii imita in cor.
Cristi ramase pe scaun, cu usa intredeschisa, si se gandi pentru cateva clipe sa-i spuna soferului sa plece mai departe. Dar se razgandi si cobori hotarat. Merse in fata coristilor si ridica mana:
— Liniste, va rog! Domnilor…
Toti asteptau curiosi sa auda ce are de declarat.
— Mai tare!, urla cineva de peste drum. Nu auzim nimic!
Un corist iesi din linie si-i inmana redactorului-sef o portavoce. Cristi o lua si o privi o vreme ca pe un obiect inutil. O duse la gura:
— Domnilor, n-aveti treaba acasa?!
— Mai aproape de gura!, tipa aceeasi voce de peste drum.
Multimea prinse a huidui din nou. Cristi se intoarse spre ei si le facu semn sa taca. Reveni cu fata la cor.
— Domnilor, repet, n-aveti treaba acasa?!
— Nuuuuuuuuu, ii raspunse corul intr-un glas.
Cand vazu ca e rost de gluma, Cristi realiza cum poate scapa mai ieftin.
— Si-atunci, de ce nu i-ati chemat si pe confratii dumneavoastra de la balet?
Cristi incepu sa se plimbe prin fata corului, ignorand multimea, vorbind parca numai pentru sine, cu capul plecat. Numai ca o facea la portavoce.
— Doamnelor si domnilor, eu respect arta!
Un ropot de aplauze cuprinse strada. Cristi ridica din nou mana pentru a le pune capat.
— Credeti ca eu nu sunt om?! Credeti ca eu nu sufar din cauza crizei prin care trece arta?!
Rumoare in multime, o ezitare intre aplauze si huiduiala. De fapt, o combinatie de aplauze si fluieraturi razlete. De data asta, dirijorul fu acela care lua atitudine si indemna multimea sa taca printr-un semn ferm al mainii.
— Doamnelor si domnilor, presa e una, arta e alta. Noi, spre deosebire de dumneavoastra, avem obligatia de a prezenta realitatea, fie ca ne place sau nu. De a informa opinia publica…
Arata cu mana peste strada. Opinia publica aplauda. Coristii huiduira.
O masina care despartea in drumul ei cele doua tabere frana brusc, oprind pentru cateva secunde traficul. Un cetatean iesi cu jumatate de corp in afara parbrizului si tipa cu ambele maini ridicate in aer:
— …uuuieeeee, Dinamoooooo!
Apoi masina demara in tromba.
— Oameni buni! De ce nu ne comportam noi civilizat? De ce obstructionam legea si nu o lasam sa hotarasca daca am gresit cu ceva fata de dumneavoastra sau nu?
Huiduiala porni din nou, din toate partile.
— Ba, eu nu mai negociez cu voi! Ne vedem la tribunal!, ameninta Cristi corul si se indrepta spre intrarea in cladirea redactiei.
Corul jurnalistilor – care se inmultisera intre timp – alerga pe langa el, il inconjura, incercand sa obtina declaratii.
— Momentan, n-am nimic de declarat!, se rasti Cristi si la ei. Voi convoca, la momentul oportun, o conferinta de presa.
Urca scarile sarind cate doua trepte deodata, intra intr-un birou cu portavocea la gura si urla catre adjunct:
— Ba, fii atent! Noteaza-ti, ca uiti! Ba, vreau o ancheta amanuntita despre fiecare corist din asta. Dosare separate cu fiecare bizon. Unde l-a cacat ma-sa, ce-a mancat, ce scoli are, ce note a luat, cum a ajuns la cor… Orice chestie cu care sa-i parlesc… Ai inteles?!