Un martor al evenimentelor relata pe Facebook despre injuraturile, fluieraturile, urletele „Plecati Dracului la voi in tara“, adresate balerinilor de „oameni abrutizati“, la care s-a adaugat, nota el pe buna dreptate, „lipsa de solidaritate a altor artisti si intelectuali care acum baga capul in nisip, avand naivitatea sa creada ca nu le vine si lor randul“…
Marti, cronicarul cultural britanic Norman Lebrecht, pe influentul sau site Slipped Disc, iar miercuri un artist tot britanic, Michael Windsor, rezumau lucrurile, unul vorbind de sovinismul romanesc, celalalt scriind intr-un tweet: „Este atat de deprimant! Gelozie amestecata cu nationalism de extrema dreapta, toate intr-o institutie culturala – o zi teribila pentru arta!“.
A fost, intr-adevar, o zi teribila pentru arta in Romania – iar faptul era inregistrat imediat si pe alte meridiane, din Danemarca pana in Statele Unite, in „New York Times“ – sa auzi strigandu-se de catre angajati ai Operei de Stat, ca in urma cu un sfert de veac „Nu ne vindem tara!“, acum „Afara din Romania!“. Strigatul de lupta era adresat balerinei Alina Cojocaru, partenerului ei de scena si de viata, coreograful Johan Kobborg, si celor cativa tineri balerini ai companiei ONB care si-au exprimat solidaritatea cu epopeea lor.
Alina Cojocaru este astazi una dintre stelele recunoscute ale baletului mondial, iar prestatiile ei au adus si aduc infinit mai mult prestigiu Romaniei decat cele ale noilor directori instalati la Opera Nationala din Bucuresti, dirijori cu oarecare popularitate in Romania, dar ramasi practic anonimi pe scena internationala.
Este greu de crezut ca izbucnirea de sovinism de la Opera Romana, unde, in plus, acelasi director dirijor le-a cerut balerinilor straini sa vorbeasca romaneste (!), a fost una spontana; iar daca nu a fost organizata de directori, de ce acestia nu au iesit sa linisteasca lucrurile, sa evite imaginile penibile distribuite imediat pe internet cu balerina Alina Cojocaru plangand coplesita de „magnitudinea“ conationalilor ei?…
Johan Kobborg si Alina Cojocaru, un cuplu celebru astazi in lumea mondiala a baletului, puteau sa duca o viata linistita si indestulata in Occident. Johann Kobborg a ales sa vina in Romania si sa se straduie din greu, din 2013, sa cladeasca o trupa de balet reprezentativa la Opera Nationala din Bucuresti. O reamintea intr-un interviu acordat in februarie publicatiei britanice „Dance Magazine“, in care spunea ca, venind la Opera din Bucuresti, „intrase intr-un loc inghetat in trecut“, unde „productiile aratau ca acelea din anii ’40 si ’50“. „Cateva luni dupa ce am preluat lucrurile, cladirea a intrat in reconstructie. Si asa este, inca. Lucrurile cer timp aici. Pentru aproape jumatate de an, intreaga companie a trebuit sa se schimbe intr-o singura camera, cu o bucata de cerceaf separand fetele de baieti. Studiouri nu existau; era o singura camera, lipsita de o podea ca lumea. Si, cinstit vorbind, nu faci multi bani ca dansator in Romania. Lumea ar fi socata. Socata [sa auda salariile]. Nu le pot oferi mult dansatorilor… Gandesc insa, inainte, ca unul din ei si stiu de ce am avut nevoie in cariera mea; sa am oportunitati…“
Premonitoriu, poate, Johann Kobborg declara in interviul din februarie: „Ceea ce mi-ar placea cu adevarat este ca intr-o buna zi, cand nu voi mai fi in Romania, locul sa nu se intoarca la ceea ce a fost in trecut. […] Sper sa reusesc sa las in urma mea o structura. Sper, de asemenea, ca indiferent cine va veni dupa mine va intelege ca nu trebuie sa mai lasi oamenii sa spuna: «Asa ceva nu este posibil, fiindca asta este Romania»“.
Dirijorul Tiberiu Soare, imediat dupa ce a fost numit director interimar al Operei, desi in conflict de interese, dat fiind ca sotia sa este prima-balerina, a incercat sa-l dea afara pe coreograful danez. De unde si un inceput de scandal. Medierea ministrului Culturii a condus la retragerea lui Tiberiu Soare pe un post de director adjunct, numirea altui dirijor, Vlad Conta, director-general interimar si oferta crearii unui post oficial de director artistic al Baletului pentru Johan Kobborg. Dezinformat, in mod evident, de Vlad Conta, in care avea incredere, ministrul Culturii anunta in mod repetat rezolvarea cazului. In fapt, Vlad Conta a actionat imediat identic lui Tiberiu Soare, amenintand, in plus, balerinii solidari cu Kobborg si cerandu-i Alinei Cojocaru sa minta pentru „binele“ Operei Nationale. A urmat, marti dimineata, demisia oficiala a lui Johan Kobborg, iar dupa-amiaza mizerabila mineriada. Intr-un moment de criza si degringolada politica, Romania a mai pierdut o sansa de aliniere la lumea marilor valori culturale internationale.
[Text difuzat la Radio Europa Libera miercuri, 13 aprilie 2016]