Prima data cand am auzit de case comunale pentru oameni mari s-a intamplat in 2011, la o proiectie a filmului Happy. Recunosc, m-a furat faptul ca cina era gatita prin rotatie pentru toata lumea. Sa gateasca altcineva pentru mine este o idee care nu poate da gres. Asa ca am fost mai atenta la concept.
In Danemarca, acolo unde erau filmate scenele, locuintele comunale sunt o idee implementata din anii ’60. Oameni singuri, familii, batrani locuiesc impreuna intr-un complex de mini-apartamente, in care fiecare are propria camera, dar majoritatea facilitatilor, precum sala de mese, bucataria, gradinile etc., sunt impartite cu vecinii. Oamenii sunt fericiti, pentru ca traiesc un sentiment al comunitatii, fara sa renunte la intimitatea lor. Aparuta initial pentru a usura cresterea in comun a copiilor, ideea a prins in special in randul celor care nu isi permit sau nu vor sa locuiasca singuri. In ultimii ani, ideea, destul de tipica spiritului liber al tarilor scandinave, a inceput sa se raspandeasca si in alte zone.
Piata imobiliara trebuie sa faca fata, de cativa ani, unui nou tip de generatii. In Europa, mai bine de jumatate dintre tinerii intre 18 si 30 de ani traiesc cu parintii. In Italia, procentul tinerilor care locuiesc cu parintii este de 80%. Motivele sunt, in principal, economice – costul inchirierii sau cumpararii unui apartament a crescut constant, in timp ce veniturile au ramas neschimbate. Povara financiara este preluata in mare parte de parinti, care au cheltuieli suplimentare de intretinere a copiilor, in comparatie cu generatiile trecute. O alta caracteristica a noilor generatii este ca formeaza cupluri foarte tarziu. Peste 60% dintre oamenii nascuti in anii ’80 sunt inca singuri, o rasturnare a modelului traditional pentru acest interval de varsta. Cumpararea sau inchirierea unui apartament pentru o singura persoana este un lux, asa ca majoritatea prefera sa ramana acasa.
In acest context, ideea daneza a caselor comune nu mai pare atat de exotica. Au aparut modele functionale in Statele Unite, Germania si Marea Britanie, special pentru asa-numita generatie milenara. O caracteristica a tuturor acestor tipuri de locuinte este echilibrul atent dramuit intre intimitate si nevoia de socializare. Apartamentele individuale din Syracuse, de exemplu, au tot ce le trebuie: mini-bucatarie, baie, dormitor, pereti grosi, insa spatiul este modest, iar cladirea include camere largi pentru jocuri, TV, sala de mese. Felul in care sunt gandite aceste locuinte e specific unei generatii: persoane flexibile, cu putine proprietati, care au nevoie sa se poata retrage oricand, dar si sa aiba optiunea sa socializeze atunci cand nu vor sa fie singuri.
Probabil ca cea mai corecta descriere a acestei generatii este: „cei care au crescut cu serialul Friends“. Locuintele comune sunt, pentru ei, acel loc care vine la pachet cu prieteni. Pana cand vor pleca la „casele lor“.