Daca vorbesc astazi despre ultima „Intalnire cu Slava“ de la Kronberg, motivul il constituie elogiul pronuntat de violonistul Gidon Kremer, unul dintre putinii mari artisti ai zilelor noastre care considera ca actul artistic nu este unica misiune a unui muzician, ca prezenta acestuia in societate si exprimarea pozitiilor sale pe plan social si politic sunt o datorie. Evocarea lui Mstislav Rostropovici a mers pe aceasta linie, pornind de la gestul acestuia, nemaiintalnit in lumea sovietica, de a-i lua apararea lui Alexandr Soljenitin printr-o scrisoare deschisa.
Gidon Kremer isi amintea: „Multi dintre prietenii lui de atunci, din anii 1970, au fost surprinsi de aceasta actiune a unui singur om impotriva unui stat, a unui regim sau cel putin impotriva ideologiei unui stat. La intrebarea cum de a avut curajul nu numai sa scrie scrisoarea, dar si sa o trimita, Slava a raspuns foarte simplu: «Nu imi e frica de nimic, numai ca, sacumt, pur si simplu dorm mai bine». Iar aceste cuvinte, «dorm mai bine», mi-au sunat in urechi asemenea unor clopote de biserica. Erau acceptarea adevarului si, pentru meseria de muzician pe care o profesam, sunete pure, curate…“
Violonistul si-a continuat gandul: „Daca faci un salt din trecut in prezent, cine in Rusia de astazi, intr-o Rusie altfel, dar si asemanatoare Uniunii Sovietice, mai indrazneste sa faca asa ceva, astfel de sunete impotriva unei puteri dominatoare, in favoarea celor ce au nevoie de aparare? Aproape nici un muzician dintre cei pe care ii cunosc – si cunosc muzicieni formidabili, dintre care unii au fost adesea la Kronberg – nu este gata sa faca un asemenea pas. Ei canta mai mult cu statul, cu puterea, sunt ceea ce in Germania nu este un fenomen necunoscut, niste conformisti [care urmeaza regimul] fiindca este mai comod. Dar Slava nu a ales niciodata comoditatea. El a mers pe drumul lui, adesea contradictoriu, dar de onoare pentru el insusi. A incercat sa propagheze adevarul cu sunete, cateodata cu cuvinte. A fost in multe un solitar si imi amintesc de consecintele pe care le-a avut scrisoarea sa: nu a mai avut voie sa cante in Rusia, i s-au interzis concerte; si totusi a incercat mai departe sa medieze. A cantat din cand in cand, de trei ori pe zi, ca la cinema, Suitele de Bach la Baku, a dirijat Tosca la Vilnius, care era ceva mai departe de Moscova, si a incercat in continuare sa-si dedice energia tineretului printr-o Orchestra de studenti cu care a cantat Patetica lui Ceaikovski in Sala Conservatorului din Moscova. Acesta a fost concertul lui de ramas-bun de la Rusia si, pe atunci, nimeni nu putea sa prevada ca peste douazeci de ani situatia se va schimba si Slava Rostropovici va putea sa se reintoarca“.
„Imi aduc aminte de o intalnire cu el la Stockholm […] la care l-am intrebat, mai mult sau mai putin, ce sa fac; traiam inca in Uniunea Sovietica si ma luptam cu puteri intunecate, asemenea altor multi colegi ai mei. Slava, in felul lui tipic, a vrut sa ma incurajeze sa parasesc tara, aceasta fiind singura cale de dezvoltare pentru un artist. Iar la o cina mi-a spus ceva comic: «Tu nu intelegi, nu poti sa intelegi – ma considera, probabil, cam idiot – daca eu cand cant in Occident primesc pentru un concert zece mii de dolari si, stii tu?, pentru zece mii de dolari canti si mult mai bine!…». Intr-un fel, cele spuse m-au distrat, dar, intors la hotel, ma gandeam: ce chestii stupide poate sa-mi spuna! Nu vedeam nici o legatura intre cantat si bani. Voiam doar sa fiu liber sa cant ce vreau si unde vreau. Gluma lui Slava avea insa un substrat, iar el incercase sa ma puna pe un drum corect.“
„Cativa ani mai tarziu – isi amintea Gidon Kremer la Kronberg Academy – la o discutie cu el la Berlin, unde ma dusesem sa il intalnesc, fiind aproape hotarat, dar ezitand totusi sa ma intorc la Moscova […], mi-a spus: «Ce iti imaginezi tu? Cu tigrul nu se joaca sah!». Iar aceasta propozitie mi-a ramas in minte, cu toate ca m-am intors atunci la Moscova si am jucat sah cu tigrul. Am avut nevoie de ceva timp sa inteleg ce a spus. Astazi stau si ma gandesc cum politicienii din intreaga lume, inclusiv din Germania, incearca sa joace sah cu tigrul. Si ma gandesc din nou la Slava, care a avut dreptate: cu tigrul nu trebuie sa joci sah!…“
FOTO 1: Gidon Kremer in fata portretului lui Rostropovici la Kronberg Academy
FOTO 2: Gidon Kremer la concertul final al zilelor „Chamber Music connects the World”
FOTO 3: Violoncelistul britanic Steven Isserlis