Si iata istoria, asa cum mi-a spus-o editorul. „Mi-a luat doi ani de activitate, asemenea unui detectiv, pentru a gasi pe cineva in relatie cu aceste inregistrari; fie au murit toti, fie sint pe aproape si abia daca mai pot scrie o scrisoare. De email abia daca au auzit. Pina la urma, am gasit un contact cu familia Chailley, prin intermediul unui avocat din Corsica. Concertul pentru patru piane si cel Italian spentru piano solo in fa major, dupa „Clavierubung”, partea a II-at au fost inregistrate pe un disc de 25 cm. Desi aveam din anii ’60 cele 7 LP-uri de 30 cm, nimeni nu a putut vreodata sa obtina discul de 25 cm. O membra a familiei Chailley a gasit in cele din urma un exemplar in podul casei. Dar nu a avut incredere sa-l trimita cu posta – si cum sa-l faci sa ajunga de la Paris in Canada? Un prieten din Paris s-a dus si a luat discul, apoi mi-a trimis prin email o versiune digitalizata pentru a completa setul. O adevarata epopee!”
Rezultatul sint patru discuri nesperat de frumoase sub eticheta Oryx – Bach Heritage Performances BHP 904-907, trei volume intitulate Bach, Piano Concertos, cel de-al patrulea, Triple concertos. George Enescu conduce L’Association des Concerts de Chambre de Paris, cu Celiny Chailley-Richez ca solista, la un pian Steinway, in cele Sase concerte pentru piano si orchestra (BWV 1052-1058). Pe discul al doilea si al treilea, in Concertele pentru 2, 3 si 4 piane, i se alatura Francoise le Gonidec, Jean-Jacques Painchaud si Yvette Grimaud. Cel de-al patrulea disc, un document in sine cu totul aparte, reuneste Triplul concert pentru pian, vioara si flaut (BWV 1044), cel de-al cincelea Concert brandenburgic, Concertul pentru pian si doua flaute (BWV 1057) si Concertul Italian pentru piano solo (BWV 971). Alaturi de Chailley-Richez, solistii sint… violonistul Christian Ferras si flautistii Jean-Pierre Rampal si Gaston Crunelle.
In paginile pe Internet ale companiei canadiene puteti gasi toata informatia si ilustratia colaterala primita de Michael Meacock de la familia Chailley, asa ca nu voi insista asupra ei (http://www.baroquemusic.org/chailleyenesco.html). Dominique Chailley semneaza, de asemenea, un amplu articol despre familia ei si colaborarea cu Enescu, in Musica et Memoria, numerele 95-96 din 2004. Excesiv de severa la adresa lui Celiny Chailley-Richez, ea conchide ca pianista ar fi trait colaborarea cu Enescu doar in umbra maestrului, fara sa faca parte din cercul celor mai apropiati prieteni si colaboratori. Unul din argumente este ca pianista nu a cintat, cu o singura exceptie, piesele lui Enescu, marginindu-se sa-l acompanieze si sa-i dedice un adevarat cult. Marturiile muzicale pastrate, inregistrarile Sonatei de Schumann si ale celei in caracter popular romanesc, sint excesiv de tirzii pentru a judeca, data fiind virsta inaintata a ambilor artisti. Chailley-Richez, nascuta in 1884, eleva a lui Raoul Pugno, il intilnise pe Enescu, probabil inca din 1898, cind ea, la 14 ani, obtinea la Paris primul premiu la pian, iar Enescu pe al doilea, la vioara. Maritata cu Marcel Chailley, prieten al lui Enescu, Celiny era invitata in 1927 sa-l asculte pe elevul maestrului, Yehudi Menuhin, iar cinci ani mai tirziu ii devenea si partenera de concert. Enescu si Chaillez-Richez interpretau impreuna, in 1932 si apoi in 1935, integrala Sonatelor de pian si vioara de Beethoven. In acelasi ultim an cintau si cea de-a treia Sonata enesciana (pe care aveau sa o inregistreze in 1949) si este greu de crezut ca exigentul Enescu facuse rabat de la calitate in alegerea partenerei.
Decizia inregistrarii concertelor pentru pian de Bach avea sa fie luata in octombrie 1950, dar sedintele propriu-zise, in studioul Decca, au avut loc intre 25 februarie 1953 si 3 februarie 1954. Dupa marturiile de epoca, citate de Dominique Chailley, Enescu a dirijat asezat pe scaun, „mai mult cu privirea decit cu bagheta, pe care abia daca mai avea puterea sa o tina”. Rezultatul, un Bach cu timpi relativi lenti, dar bine ritmat, complicitatea dintre pianista si dirijor, trebuie, cred, ascultat si reascultat, pentru a intra in atmosfera acestei, se poate spune, mosteniri enesciene.
Discurile microssillon au aparut abia in 1955, cu o coperta reluata acum pe CD-urile canadiene, cu un desen semnat de M. Mackham-Langlois, dupa o fotografie a lui Enescu, cu ochii inchisi si mina tinind bagheta…
Un comentariu
Discul de 25 de cm , DECCA FA 143538 il am eu , in conditii f bune. Sunt intre putinii colectionari din lume (poate chiar unicul ) de Enescu, in colectia mea regasindu-se in jur de 70 de discuri ( shellac si vinyl ) avandu-l ca protagonist pe George Enescu ca violonist, pianist si dirijor.