Intr-o buna zi, eram, cred, pe punctul de a trece in nivelul patru, cand usa biroului s-a deschis zgomotos, ca si cum ar fi fost lovita de un picior. Am dus mana la piept si, intr-o fractiune de secunda, pistolul meu tremura de nerabdare sa gaureasca teasta nepoftitului care-mi deranja meditatia. Un pitbull feroce tara de lesa un amarat de om, evident jenat de lipsa lui de autoritate asupra animalului. Amaratul si-a proptit calcaiele in prag, s-a prins cu mana de usa, suficient de repede ca sa-si salveze javra de la o moarte sigura. Pistolul meu tremura de nerabdare sa-i imprastie creierii. L-a legat de piciorul fotoliului de la intrare, mormaind ceva intr-o limba necunoscuta, si apoi a venit zambitor inspre mine. Nu-l cunosteam, dar – ce naiba! – pe mine ma stie multa lume. Dorea probabil sa-l rezolv cu vreun caz. Desi nu-mi convine sa fiu deranjat in momentele mele de spirit, m-am hotarat sa-l ascult. Sunt politicos cu necunoscutii.
Si-a tras un scaun, s-a asezat in fata mea si a inceput sa-mi vorbeasca in aceeasi limba cu care dojenise cainele. Parea ca-mi explica ceva. Cu toata rusinea, l-am intrerupt si i-am zis ca nu pricep o boaba. Nu s-a aratat deloc nemultumit de un asa fleac si a continuat explicatiile. Se intorcea din cand in cand spre cainele care asigura un fond sonor ideal pentru mormaiala stapanului. Il cumintea strigandu-l pe nume: Yusuf. Asta e singurul lucru pe care l-am inteles. Pe masura ce povestea, amaratul s-a inrosit la fata, a devenit din ce in ce mai nervos si, cautand sa ma ia pe neve, a scos un revolver de sub camasa. Ce sa mai discut? L-am impuscat in cap.
Nu mi-a fost deloc usor sa-l chem pe George, bunul meu prieten de la politie. Celularul meu se descarcase, incarcatorul il uitasem acasa, iar pe birou am un fax cu atatea butoane, incat imi ia un an sa formez un numar pe exterior. Fara secretara sunt mort. Evident, n-avea rost sa incerc sa ies pe langa pitbull. Dupa ce am format toate combinatiile posibile, am reusit sa dau de George, care a venit intr-un suflet. M-a convins ca a fost un caz clar de legitima aparare. Ma scapa de cadavru, dar ii este peste putinta sa ma rezolve cu pitbull-ul. L-am intrebat daca n-ar strica sa-i trag si cainelui un glont in cap. George m-a sfatuit prieteneste sa nu fac asta. As putea avea probleme cu cei de la protectia animalelor.
Despre strain n-am reusit sa descopar decat ca era un biet mexican de origine albaneza. De ce-a vrut sa ma omoare – treaba lui. Multa lume vrea sa ma omoare. Bine macar ca stiam cum il cheama pe caine.
Totdeauna mi-am zis ca unui detectiv care se respecta ii sta bine cu un caine, dar Yusuf nu era tocmai genul de caine cu care sa-mi stea mie bine. Dar – ce naiba? – am si eu un suflet. M-am simtit oarecum responsabil fata de biata fiinta ramasa fara stapan. Am socotit de cuviinta ca trebuie sa-l pun in tema cu situatia delicata in care ma aflam. M-am asezat la o distanta sigura si i-am zis: „Mai, Yusuf, nici nu stiu cum sa-ti spun, nici mie nu mi-a venit usor sa impusc un amarat de mexican, mai ales de origine albaneza. Doar eu nu-s Billy the Kid. Stii ca l-au intrebat cator oameni le venise de hac la viata lui si el a raspuns ca sa tot fie vreo 57, fara mexicani… Am si eu problemele mele, cum si voi le aveti pe ale voastre. Dar ce sa fac daca dorea sa ma impuste? Tu te-ai lasa impuscat daca, in timp ce te indrepti spre Nirvana, vine un strain si-ti pune pistolul intre ochi? Iti dai seama, n-am nimic cu tine, cum n-aveam nici cu el, dar eu sunt un profesionist. Daca vine cineva sa ma omoare, intai il ucid cu sange rece si pe urma il intreb ce si cum. Intelegi?!“.
Aveam fata unui caine cu opinii sensibil diferite de ale mele. Mi-am dat seama ca pusesem intrebarea justa – „Intelegi?“ – si m-am lovit cu palma peste frunte. Javra nenorocita fusese dresata in albaneza. Nu vorbea decat albaneza.
Luni dimineata, mi-am anuntat secretara sa nu vina la serviciu, ca am pojar, si la prima ora m-am dus la o librarie cu gandul sa cumpar vreun dictionar, vreun ghid de conversatie, orice in albaneza. Nici nu banuiti ce greu e sa gasesti ceva in albaneza in orasul nostru.
Am descoperit toate dictionarele si ghidurile de conversatie pe care le vrei (danez, japonez, spaniol, polon, roman, malgas), dar nici vorba de ceva pe albaneza. Pana la urma, am fost nevoit sa-i aduc aminte presedintelui ca il scapasem o data de la inghesuiala. A intervenit prompt pe langa Ambasada Albaniei la noi si mi-a facut rost de un ghid de conversatie…
(continuarea in numarul urmator)