Pe urma contul de e-mail mi-a fost spart si a trebuit sa schimb parola intr-una cu opt litere. Peste vreo cinci ani am trecut la una de zece caractere, cu litere si cifre. Acum am una de vreo cincisprezece, cu minuscule si majuscule, cu cifre si semne. Inca o mai tin minte, fiindca o folosesc des, dar ma tem de urmatoarea etapa.
In 2001, pe cand eram in Statele Unite, un prieten mi-a facut un cont de e-mail pe msn.com: era mai la indemana acolo, gard in gard cu Microsoft-ul din Redmond. A urmat unul obisnuit, pe hotmail.com. Si dupa alti ani, a aparut Gmail, cu o oferta irezistibila: spatiu de stocare de un gigabyte. Cum sa nu profiti de o asemenea oferta? Asa ca acum am patru e-mailuri, fiecare cu parola lui. La Gmail am schimbat-o de doua sau trei ori, nu mai tin minte exact. Important e ca pot reproduce exact, chiar daca dupa cateva secunde de gandire, cele patru parole ce-mi ofera acces la e-mail. La e-mailuri.
Daca ar fi numai atat, inca ar fi bine. Dar nu e. Contul de Skype, programel care a implinit un vechi vis al scriitorilor de SF, e si el un cont cu parola. Pe blogul personal am, desigur, alta parola. Daca m-as decide sa-mi activez pagina de Facebook, as mai avea nevoie de una. Asa cum am avut una pe contul de MySpace – intre timp am uitat-o si nu mai pot sa mi-o amintesc nici sa ma tai. Poate ca trebuia sa o scriu undeva. Pe ea si pe toate celelalte. Pe cea de pe YouTube, pe care nu mai stiu cu ce ocazie mi-am facut-o si pe care am uitat-o aproape instantaneu.
In timpul doctoratului am primit un cont si o parola pentru o platforma unde trebuia sa incarc datele legate de evolutia cercetarii doctorale, cu CV, publicatii, rezultate, si asa mai departe. Am impresia ca platforma respectiva a subzistat ignorata de toata lumea, inclusiv de responsabilii ei, dar era o obligatie (si-o parola).
Am cont si parola pe elefant.ro. Am cont si parola pe booking.com. Am cont si parola pe okazii.ro. Am un cont cu parola pe un site de muzica ex-iugoslava. Am cumparat o data ceva de la Emag si m-am ales cu inca un cont si o parola. Am un cont cu parola pana si la Enel. Aici parola e atat de complicata, cu atatea semne ciudate, # si & si $, incat mi-e imposibil s-o retin. Ma intreb ce hot versat si-ar dori sa-mi sparga contul de curent – si de ce? Ca sa ma incarce la factura? Ca sa-si traga un fir de la contul meu? Dar e bine ca il am: sunt un client respectabil, bagat in seama si care poate pierde oricand parola aceea extraterestra.
Alina are un cont de e-banking – alt cont, alta parola. Are unul la firma de telefonie mobila: alt cont, alta… dar cred ca v-ati prins deja. Are si cateva conturi de e-mail. Am devenit cu totii niste fiinte secretoase: numai parole si cuvinte de trecere. Nume si numere si cifre care trebuie memorate si nu pot fi memorate, care trebuie scrise si se pierd odata cu hartia sau documentul electronic. Nu-i rau, nu-i deloc rau – doar mai complicat.
Exista si solutii mai simple, stiu. Poti pune toate ouale in acelasi cos. Dar daca iti fura cineva cosul? Iti citeste corespondenta, iti masacreaza Facebook-ul, iti asculta muzica si iti plateste curentul. Ai vrea asa ceva? N-ai vrea.
Eu am crescut la sat, intr-o casa a carei poarta se incuia cu o singura cheie de fier, lunga si grea, cu care pariez ca se puteau deschide jumatate din portile satului. Fiecare familie avea o astfel de cheie si toti le ascundeau in acelasi loc: sub poarta casei. Cand te intorceai acasa, varai mana si scoteai cheia. Toata lumea stia ascunzatoarea. Daca vreodata nu gaseam cheia, saream pur si simplu zidul dintre case. Si nu-mi cerea nimeni parola. In satul global e mai complicat.