Judecand logic, Moore trebuia sa fie in oras, atata vreme cat imi promisese ca, dupa ce scapa de cei cinci ani de parnaie pe care i-a incasat din cauza mea, ma face varza. Am mers vreo cateva ore prin cele mai umblate locuri, sperand sa dau intamplator peste Moore, dar nici urma de el. Ca sa mai treaca timpul, mi-am cumparat bilet la un meci de fotbal. Meciul, slab. Echipa mea era obosita. Vreo trei atacanti aveau picioarele rupte, doi erau suspendati pentru ca, la insistenta mea, aruncasera cu petarde dupa arbitru, etapa trecuta. M-am rugat de antrenor sa ma lase pe mine sa le arat nemernicilor alora cum se marcheaza un touch-down, dar i-a fost frica sa nu fiu depistat la controlul antidoping. M-am multumit numai cu faptul ca l-am salvat pe presedinte, prezent in loja oficiala, de furia multimii care a organizat un miting spontan impotriva cresterii taxelor pe tigarile de import.
Plictisit de asteptarea a ceva neprevazut, m-am urcat in Ford si am apucat-o pe autostrada, spre casa. Desi era peste masura de cald, nu m-am putut abtine sa nu ascult de cateva ori melodia dupa care ma topesc: „Looking for the summer“. M-am simtit de-a dreptul reconfortant cand, privind in oglinda retrovizoare, am vazut cum se aduna in urma mea norii de ploaie. Dupa mine, potopul! Zaboveam cu ochii pe inscriptia de pe oglinda – Obiectele din oglinda sunt mai aproape decat par –, cand mi-a dat seama ca ma urmareste un tir. Cine credeti ca era? Nenorocitul de Moore, care pesemne ca-mi recunoscuse Fordul, dupa nuanta inconfundabila de roz metalizat. A trebuit sa calc acceleratia pana in podea, nu numai ca nu aveam nici o sansa fata de un tir care s-ar fi izbit in Fordul meu, cat si pentru ca, daca se ajungea la o lupta corp la corp – am uitat sa va spun –, Moore fusese maestrul meu de jue-jitsu. In plus, am avut ceva emotii cand am constatat ca, din greseala, luasem cutia cu gloate de 7 mm, iar pistolul meu avea calibrul 5. Printr-o manevra dibace, am reusit sa rastorn tirul in primul rau care mi-a iesit in cale. Nu se putea un moment mai potrivit sa scap de Moore, pentru ca norii de ploaie din urma mea s-au dovedit a fi semnele unei tornade care a ravasit orasul jumatate de ora mai tarziu.
Cand am iesit din adapost, evident, dupa ce m-am asigurat ca toti ranitii sunt OK, am intrat in singurul bar ramas in picioare, sa beau o bere. Am discutat cu un jurnalist despre impactul tornadei asupra economiei de piata. Eu ziceam ca e un dezastru, el ca nu, tornada are o reala contributie in reducerea stocurilor de marfa. Apoi m-a intrebat daca ma preocupa instinctele ucigase care zac in fiecare dintre noi, chiar si in cei mai linistiti oameni. Sincer, nu m-am gandit niciodata la asta. La mine nu s-ar putea vorbi decat despre anumite instincte sinucigase. Altfel cum s-ar explica faptul ca, uneori, cand imi curat pistolul, il duc in joaca la tampla si apas de cateva ori pe tragaci?
Am iesit din bar, cu intentia precisa de a o vizita pe prietena mea Sally. Nu era acasa, imi amintesc. Imi amintesc! M-am asezat pe scarile din fata usii, m-a apucat un soi de lesin si… nu mai stiu nimic. Pesemne ca atunci am murit.
Imi gasisem in sfarsit corpul. Il puteam analiza amanuntit. Nu vedeam nimic deosebit, in afara unui suras suspect, ca al Monei Lisa, intiparit pe fata… Si, brusc, mi-am dat seama ca m-am tampit, frate! Cum de-am putut uita?! Care moarte? De unde? De fapt, cat o asteptam pe Sally, m-am hotarat sa meditez si am iesit putin din corp, sa fac o calatorie astrala, ca sa-mi mai dezmortesc spiritul.
Trebuie sa recunosc ca am mers cam departe…