Dupa multe si felurite discutii, imi spune conspirativ si admirativ ca a vazut filmul meu Aferim! si ca i-a placut foarte mult, spre deosebire de celelalte porcarii de filme romanesti. Noroc ca a insistat prietenul nostru comun sa se uite. Il intreb ce filme romanesti a mai vazut. Si-mi povesteste ca doar unul singur, nu mai tine minte cum se cheama, „o mizerie“ care l-a convins ca nu merita sa te uiti la filme romanesti: un tata care cara un televizor la reparat impreuna cu fiul sau. Iar ala cade cu televizorul si totul se termina ca-n tren. „O tampenie! Ce sa intelegi din asa ceva?! Cum sa te mai uiti la filme romanesti dupa asta?“ E vorba de Lampa cu caciula, pe care l-am scris eu si l-a regizat Radu Jude. Ce sa fac? Incerc sa schimb subtil subiectul.
Vorbesc cu cineva care se victimizeaza in legatura cu o situatie impardonabila, in care toti sunt vinovati, mai putin el. Iar, spusa plastic, exagerand putin, situatia ar suna cam asa: omul tocmai a intrat cu masina intr-un pieton, pe trecere, si se indigneaza in fata politaiului: „Pai, cum sa nu intru il el? Tu nu vezi ca sunt beat? Dar stii tu ca n-am permis si ca masina asta e stricata? Si boul ala de pieton ce cauta pe trecere, de ce n-a belit ochii? Te-ai gandit tu ca poate nici nu vad bine si nici ca nu cunosc regulile de circulatie? Nu, nu te-a dus capul. Tu ce-ai fi facut in locul meu?! E un asa rahat in tara asta!“.
2.
O duc pe mama acasa, pe la zece noaptea. Strabatem un drum plin de gropi, printr-un lan de porumb. La lumina farurilor trece la un moment dat o bufnita, apoi un iepure. Discutam chestii, printre care ce ti-e si cu prietenii astia de pe Facebook.
— Eu pe una am dat-o afara, rabufneste mama.
— Da’ ce-a facut?
— Cand ne-am intalnit, m-a luat asa, pe departe. Cica sunt unii care-si pun si chilotii pe Facebook. Cred ca facea aluzie la mine, ca pun prea multe poze de pe tableta. M-a jignit si am dat-o afara.
— Bine, zic.
— Da’ pe urma mi s-a facut mila de ea si am lasat-o inapoi.
— Si?
— Apoi am vazut ca nu primesc nici un like, nimic de la ea, si-am dat-o iar afara.
Acasa, cand pune niste cumparaturi in frigider, il ia la rost pe tata:
— Vad ca-i plin frigiderul de mancare gatita. Eu de ce ti-am lasat, de ce n-ai mancat?
— Am mancat si eu la economie, se explica el. Daca mai stateai vreo doua zile? Eu trebuia sa tin o rezerva, nu?!
Imi place ca ma trag din parinti tari in logica.
3.
E si comic, dar si trist in acelasi timp: „Caietul de sarcini pentru FILIT era o utopie“, spune un domn in „Ziarul de Iasi“. Caietul continea la rigoare, punct cu punct, ceea ce am realizat noi la primele doua editii FILIT. Noi, echipa care a fost rupta in bucati dupa primele doua editii, care a fost tarata in scandaluri si atacuri interminabile, care a fost acuzata de hotie, careia i s-a spus ca nu-i bine cum lucreaza si i s-au dat noi directive, care a oferit de toamna trecuta solutia infiintarii unei fundatii, pentru a nu se ajunge in situatia de azi.
Cat despre licitatia intarziata, cei care am ramas in echipa am terminat caietul in luna aprilie. Apoi caietul a stat o luna in comunicarea cu Consiliul Judetean, apoi aproape doua luni pe masa SEAP, care a fost inchis pentru ca s-a schimbat legea achizitiilor din Romania, apoi inca o luna pentru ca ni s-a cerut sa reformulam caietul de sarcini dupa noua lege a achizitiilor. Dar e bine de stiut ca noi, la inceput, cand am avut de inventat totul de la zero, cand am fost lasati sa lucram, am reusit totusi de doua ori sa realizam o utopie.