E si motivul pentru care cabinetul Ciolos – practic, o manta de vreme rea – va cadea in curand si va fi inlocuit de cine stie ce gasca de politicieni romani penibili, care mai penal, care mai gargaragiu, care amandoua. Si din acelasi motiv, care e doar o parte din intreg, nu ma trage inima sa sustin achizitionarea Cuminteniei pamantului de catre statul roman.
Suparatoare mi s-a parut – inca de la inceput – prevederea conform careia, indiferent de proprietar, statueta nu poate parasi teritoriul Romaniei. Chiar asa? De ce n-ar putea fi cumparata de un muzeu strain si expusa la Luvru, la Tate Modern, la MoMA? Operele sculptorului roman (sau francez de origine romana, cum e cunoscut Brancusi in Europa) apartin patrimoniului umanitatii si ar trebui puse in valoare ca atare, nu pastrate cu lacomie de avar intr-o vitrina prafuita, fie ea si nationala.
Caci Romania nu are si n-a avut niciodata cine stie ce traditie muzeografica si curatoriala. Ma tem ca, dupa entuziasmul de moment, Cumintenia pamantului va fi pusa in valoare la fel ca mai toate marile opere ale artei universale din Romania, adica aproape deloc. Nu uitati ca aceasta este tara in care, in anii cincizeci, un primar semianalfabet a incercat sa culce la pamant acea mostra de arta burgheza decadenta numita Coloana Infinitului.
Exista tari cu traditie muzeografica de unu-doua secole, unde, indiferent de guverne, patrimoniul cultural este pastrat, restaurat, pus in valoare cu profesionalism. Intr-un astfel de loc ar merita expusa Cumintenia pamantului. Iar Romania nu face parte din aceasta categorie.
Banuiesc ca, dupa ce va trece valva mediatica si sculptura lui Brancusi va inceta sa fie un subiect de interes, ea se va aseza cuminte undeva intr-o sala si va ramane acolo, cu un numar scris pe undeva dedesubt, ca orice obiect de inventar din aproape orice muzeu de la noi. Arta moarta. Ceea ce inca ar fi bine – adica nu e cel mai rau lucru care i s-ar putea intampla. Se poate si mai rau.
In august 2013, in timpul revoltelor din Egipt, muzeul din Mallawi, care detinea o bogata colectie de arta veche egipteana, a fost jefuit si vandalizat. Au fost furate sute de piese de valoare, din care doar o parte au fost recuperate. E drept, Romania nu e Egiptul.
In 1992, in timpul asediului din Sarajevo, armata autoproclamatei Republici Srpska din Bosnia a distrus cu tiruri de mortiere Biblioteca Nationala a Bosniei si Hertegovinei si Institutul Oriental din Sarajevo.
Atunci au ars mii de manuscrise de valoare inestimabila, sute de incunabule, carti si codice vechi. Dar, e drept, Romania nu e nici fosta Iugoslavie.
E insa aici, in Balcani, la portile Orientului, in zona tulbure a Eurasiei unde nimic nu e sigur, nimic nu e stabil si tot ce exista azi poate disparea maine. Aici, unde acum o suta de ani, in 1916, guvernul Romaniei Mici a decis sa transfere asa-numitul tezaur al tarii la Moscova, in Imperiul tarist, pentru a-l proteja de armatele germane. Zeci de vagoane cu aur, bijuterii, picturi, piese de muzeu au plecat spre Rusia si au ramas acolo pana in ziua de azi – cate au ramas, cat nu s-o fi pierdut, cat nu s-o fi furat.
Aici, unde in decembrie 1989, in timpul „evenimentelor“ din Bucuresti, a fost incendiata Biblioteca Centrala Universitara „Carol I“. Atunci au ars, ca la Sarajevo, sute de mii de carti si manuscrise rare. Dar intre timp s-a uitat si asta.
Aici Cumintenia pamantului e la loc sigur. Pana la urmatoarele evenimente.