ca „povestea“ a fost prezentata in primul rand in social media. Filmuletul cu discutiile intre actorii trupei „Aualeu“ din Timisoara si doi jandarmi ieseni au facut ocolul presei centrale, in unele jurnale de stiri reusind chiar sa „surclaseze“ stirile despre pelerinajul de Sf. Parascheva ce se desfasoara tot la Iasi in aceasta perioada. Cand un eveniment devine viral, ca de obicei, apare si radicalismul. Cetele de comentatori s-au impartit in doua: sustinatorii actorilor si cei ai „bunului-simt“.
Pe 9 octombrie, intr-o duminica friguroasa, trupa „Aualeu“ a sustinut, la invitatia organizatorilor Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanar (FITPTI), in Piata Unirii, spectacolul „Huooooo!!!“. Ce s-a intamplat la finalul reprezentantiei se stie de-acum, in cauza actorii au fost suspectati de autoritati (ca urmare a unor plangeri venite din partea trecatorilor) de lezarea moralei publice si tulburarea linistii la fel de publice. In urma incidentului (pana la urma nici nu s-au dat amenzi si nici nu a fost urcat vreun artist in duba), s-au aliniat la startul discutiei aprinse pe net vreo trei tabere:
Tabara care pune totul in carca Jandarmeriei. Da, ne plac in continuare bancurile cu politisti si, de ce nu, jandarmi. Garcea sau Dorel populeaza imaginarul cetateanului civil, institutiile mai au mult de lucru pana a sterge o imagine nu foarte magulitoare pentru organele de ordine (era sa scriu si disciplina) din tara noastra. Il mai avem si pe Marian Godina, dar care isi ocupa senatorial locul de „cu o floare nu se face primavara“ sau „exceptia care confirma regula“. E cat se poate de easy sa arunci cu rosii in jandarmi, e la indemana, si eu am facut-o in prima instanta cand am auzit ce prostii pot debita atunci cand isi dau seama ca sunt filmati si, probabil, incearca sa para mai intelectuali decat sunt pentru cand ajung „in fata lui sefu’“ cand o vedea inregistrarea. Jandarmeria asigura „la fata locului“ securitatea evenimentului si, dupa cate s-a vazut, a intervenit la sugestia unor cetateni pudibonzi (si, pesemne, a „hoardelor“ de copii care ar fi trecut din intamplare in plimbare prin Piata Unirii si ar fi auzit cuvinte cu „P“). Ca de obicei, lucrurile sunt mult mai complexe decat la „prima mana“: si jandarmii s-au suparat putin ca se spuneau in piesa de teatru nasoale despre oamenii in uniforma, si artistii de la „Aualeu“ si-au etalat din plin „superioritatea intelectuala“ fata de „Doreii de la Jandarmerie“. N-avea cum sa iasa vreo disputa civilizata din aceasta inclestare aparent simbolica. Spun aparent pentru ca, in urma sa, nu ramane neaparat vreo concluzie de stabilit, ci mai mult zgomot decat controversa.
Tabara celor care duc discutia exclusiv pe taram artistic. S-au etalat foarte multe cunostinte in disputele de la inceputul acestei saptamani, s-a discutat despre diferenta dintre autor si personaj, despre verosimil, despre rolul limbajului in cadrul operelor artistice. Frumos, e clar ca „estetica place la toata lumea“ si e bine ca stam beton si la partea teoretica. Numai ca a duce episodul in cauza pe acest taram imi pare, personal, o complicatie inutila. Am mai trait si episodul Evanghelistii si, privind retrospectiv, in urma acestuia nu s-au clintit nici un pic taberele. Lumea s-a aprins, dupa care a ramas fiecare la parerea sa, n-a trecut nimeni in urma expunerii de argumente din vreo imaginara tabara in cealalta. Din pacate, in spatiul nostru moldovean toate disputele izvorate din inclestarea zonei artistice cu „marele public“ au sfarsit la cimitirul de galcevi.
Tabara celor care sufera ca iar are de suferit imaginea Iasului. In mijlocul acestora mai are putin si se pogoara Duhul bland si bun al lui Dan Puric. Pentru un oras care, din pacate, nu constituie inca o comunitate, ci este la stadiul de suma de comunitati care nu comunica in vreun fel in mod real intre ele, atunci cand apar discutii despre identitatea locurilor si PR-ul urbei la nivel national, discutiile acestea au o trasatura foarte induiosatoare. Vestea buna este ca, in mare parte, Iasul le este atat de indiferent comunitatilor de prin alte parti ale Romaniei, incat ne-am putea pune pe treaba si construi de la zero o imagine. Nu prea avem nevoie de rebranding, putem incepe chiar de azi sa ne construim povestea de succes, nu ne opreste absolut nimeni, iar loc pe piata inca mai exista. Ba, foarte posibil, si toate povestile noastre de insucces ar putea fi inteligent marketate si spune o poveste frumoasa.