Cercetatorii care se ocupa de New Oxford Shakespeare, o colectie a tuturor operelor cunoscute ale dramaturgului, sustin ca Bardul a lucrat cu alti scriitori intr-o masura mult mai mare decat se credea pana acum. Cei 23 de specialisti, scrie BBC, au identificat deja 17 dintre cele 44 de piese ale lui Shakespeare ca fiind realizate cu ajutorul unor „negri“. Deja numele lui Marlowe va aparea alaturi de numele lui Shakespeare pe coperta piesei Henric VI ce va fi publicata de Oxford University Press luna aceasta.
„Opinia ortodoxa este ca Shakespeare n-a colaborat cu nimeni, niciodata“, explica prof. Gary Taylor, de la Florida State University, pentru ziarul „The Guardian“. „Cand in editia Oxford a operelor shakespeariene din 1986 au fost propuse opt piese cosemnate si de alti autori, unii au fost ultragiati. Dar, din 1986 incoace, s-au acumulat alte studii, au aparut alte resurse si alte tehnici de analiza si investigare, ceea ce ne-a convins ca in 1986 am subestimat numarul operelor lui Shakespeare realizate in colaborare“.
Unele dintre cele 17 piese identificate pana in 2016 sunt colaborari, in cursul carora Shakespeare a lucrat alaturi de alti scriitori, precum Christopher Marlowe (despre care se credea ca i-a fost rival in epoca), altele sunt adaptari.
Dar, in vreme ce unii se intreaba cati „negri“ a folosit Shakespeare pentru operele sale, „Slate“ analizeaza originea termenului si il confrunta cu criteriile corectitudinii politice.
Colaboratorii literari din umbra sunt denumiti in engleza „ghost writers“, „scriitori-fantoma“. In Franta ei au fost si inca sunt numiti „negri“, cu precizarea „negri literari“, termen preluat si la noi. Un termen care astazi supara pe multi din cauza conotatiilor rasiale.
Termenul este sclavagist fiindca face trimitere la sclavii negri, exploatati multa vreme in conditii inumane, scrie „Slate“. Dar, dupa cum precizeaza Jean-Yves Mollier, profesor de istorie la Universitatea Versailles, daca scriitorii au avut de secole ajutoare la scris numite fie „colaboratori“, fie „secretari“, acestea au devenit „negri“ in secolul al XVIII-lea si mai ales al XIX-lea. „Saint Simon vorbea despre a pune la munca pe cineva «ca pe un negru», iar la mijlocul secolului al XVIII-lea acest termen a inceput sa fie aplicat si scriitorilor“, spune Eric Fassin, profesor de sociologie.
Termenul de „negru literar“ se popularizeaza in 1845 din „vina“ faimosului Alexandre Dumas, care era metis. Dumas n-a lucrat singur, ci a avut mai multi colaboratori din umbra, printre care celebrul Auguste Maquet. Acestia scriau o prima varianta a unei lucrari, dupa care Dumas o rescria in maniera sa. „12 pagini scrise de Maquet deveneau 70 de pagini odata rescrise de Dumas“, arata un studiu al manuscrisului romanului Cei trei muschetari.
Succesul lui Dumas a dus la aparitia unui pamflet rasist, Maison Alexandre Dumas & Cie, fabrique de romans, scris de unul dintre cei mai aprigi detractori ai romancierului. Mirador scrie despre colaboratorii lui Dumas ca sunt „redusi la conditia unor negri ce lucreaza sub biciul unui mulatru“. Pamfletul i-a adus lui Mirador sase luni de inchisoare si o amenda pentru calomnie, dar a popularizat termenul de „negru literar“, termen adoptat de edituri si recunoscut ca atare si de fiul lui Alexandre Dumas, care avea sa declare, ani mai tarziu, ca „tata a fost un mulatru care avea negri“.
Astazi, corectitudinea politica pretinde ca macar cuvantul „literar“ sa fie adaugat termenului de „negru“, daca nu se elimina complet expresia.
Acum, cand biografiile starurilor sau politicienilor se bucura de un succes consistent, unele edituri par a prefera, neoficial, termenul de „metis“ – adica scriitorul profesionist care redacteaza, in general, o biografie pentru o personalitate din alt domeniu si a carui „munca“ este recunoscuta oficial, in general pe coperta a patra a cartii.
„Termenul de «negru» este folosit fiindca descrie o anumita realitate“, este de parere Bernard Fillaire, colaborator literar al celebritatilor. „Negrii scriu cartea de la A la Z, devin prietenii sau confidentii «autorului» cartii in perioada redactarii acesteia, dar inceteaza sa mai fie odata cartea publicata. Este o forma de exploatare. Cu atat mai mult cu cat diferentele de plata intre «autor» si «ghost writer» sunt uneori enorme.“