Adicatelea cu Traian Basescu de la ceva numit PMP, cu Daniel Constantin de la conservatori, adica – scuze – de la liberali, de fapt de la alti liberali, cei de la ALDE, si, in fine, cu infatigabila doamna Andronescu de la vechiul si marele partid, adica de la PSD. O selectie de cadre cam bizara, daca n-am uitat cu totul istoria politica recenta a Romaniei, dar daca e pentru o cauza nobila, pentru un ideal, de ce nu? Sa refacem Romania Mare, intre vechile hotare, chiar daca ele au durat doar vreo douazeci de ani. Numai sa vrea si mireasa – sau mirele sau cum i-om eticheta poetico-pasunist pe fratii de peste Prut.
Doar ca, asa cum spune profunda intelepciune populara, mai e mult pana departe. Am reprodus intr-un text recent datele catorva sondaje, altfel cunoscute, dar in general ignorate, care arata ca astazi in Republica Moldova doar vreun sfert din populatie e in favoarea unirii cu Romania. Oricate declaratii si rezolutii ar emite politicienii romani, unire cu de-a sila nu se poate (sau nu putem noi, romanii – Rusia ar putea). Chiar daca infiintam, cum propunea Traian Basescu, fostul presedinte al Romaniei inca Mici, un Minister al Reunificarii, ca sa mai cream cateva sute de posturi de plimbatori de hartii si excursionisti pe bani frumosi de la buget.
Nu din rautate am pomenit aici trasnaia fostului nostru presedinte, ci fiindca ridica un pic cortina retoricii patriotice, dezvaluind mizele mai degraba meschine ale intregii tevaturi. Nu de unire este vorba aici si nu de aceea s-au repezit partidele politice sa-si exprime pozitia, sustinerea, patriotismul. E vorba de alegerile care, vorba cliseului, bat la usa si ar putea sa-i lase pe unii fara locuri – sau fara locuri destule – in viitorul parlament. Au inceput cele doua-trei luni de agitatie disperata, in care fiecare candidat cauta sa fie cat mai vizibil si sa cante pe orice voce, numai sa mai cucereasca votanti. Unirea cu Basarabia, familia traditionala, demnitatea nationala, orice e bun daca aduce voturi. Poate le iese smecheria si de data asta. Ca dupa aceea vin iarasi trei ani, aproape patru, de trufie si indiferenta. Si uitam iar de Basarabia (adica Republica Moldova).
Asa ajung sa se intalneasca vechii dusmani, sa se pupe cu totii caragialian si sa lupte pentru binele natiei – care, desigur, sunt ei. Cu conditia sa fie alesi. Si asa se indeparteaza de fapt tot mai tare trambitata unire a Romaniei cu Moldova, un ideal vechi si nu stiu cat de actual, dar, oricum, transformat intr-o lupta pentru ciolanul local de la Casa Poporului. Fiindca, dupa cum au remarcat si altii, cum se face ca acesti partizani atat de infocati ai unirii cu Moldova au descoperit abia acum cat de tare isi doresc aceasta unire? La urma urmei, social-democratii doamnei Andronescu au controlat politica externa a Romaniei inca din 1990, cand se numeau altfel, dar n-au dat semne ca i-ar interesa prea tare aceasta unire. La randul lui, Traian Basescu a condus tara vreme de zece ani si, in ciuda numeroaselor sale declaratii, n-a prea facut pasi concreti in aceasta directie. In ce priveste gramada de alti politicieni care au fost si ei pe-acolo, ca sa intre in poza de grup, doar-doar i-o tine minte cineva, nici n-are rost sa mai insist.
Dar e pacat, zau ca-i pacat sa manjesti niste idealuri (realizabile sau nu, asta-i alta poveste) doar pentru o bucata de ciolan. Chiar daca la restaurantul parlamentului e mai ieftin decat in Republica Moldova.