— Salut, am auzit ca vinzi o bicicleta.
Ies si imi privesc indelung usa, incercand sa ma dumiresc ce anume semnaleaza pe-afara ca as fi un tip care are o bicicleta de vanzare.
— Eu? O bicicleta de vanzare?!
— Hai, domnule, zau, nu te mai juca. Oricum iti dau cat nu face. Am nevoie de-o bicicleta.
— Da’ la ce-ti trebuie asa de mult o bicicleta?
— Cum sa-ti spun? Nici nu ne cunoastem atat de bine si dumneata, poftim, vrei sa-ti zic din prima la ce-mi trebuie bicicleta. Ar trebui sa ne cunoastem mai de mult.
— Pai, cine ne opreste sa ne cunoastem?
— Ei, nu, ca eu sunt un tip mai timid. Nu pot sa am incredere in orisicine si hop! sa-i povestesc toata viata mea, ca sa inteleaga de ce-mi trebuie bicicleta.
— Scuza-ma, nu stiam ca bicicleta asta e o treaba atat de intima.
— Pai, e. Este. Nu intram in casa, sa stam un pic de vorba?
— Scuza-ma, ce nepoliticos sunt! Intra. Ia loc.
— Nu, ca nu stau mult. Apoi, nici nu te cunosc prea bine, cine stie ce fel de om mai esti. Ma inviti in casa, imi dai ceva de baut, eu ma ametesc, mai vorbim una, alta, iti povestesc ca prostu’ toate intimitatile mele, c-asa-s eu, gura sparta la bautura, si parca vad ca te enervezi si sari la bataie.
— Da’ de unde… Sunt un om linistit. Dar o sticla de vin cred ca am. Rosu e bine?
— E bun si rosu, numai ca pe mine ma-nteapa un pic la inima de la vin rosu.
— Esti cardiac?
— Naiba stie! Ce, am bani sa ma duc sa-mi fac vreun control? N-am, domnule, n-am. Abia am reusit sa strang de-o bicicleta. Vai, da’ ce pisica frumoasa ai! E-a dumitale?
— E-a mea, din pacate.
— De ce din pacate? Are purici? N-am chef sa plec acasa cu purici de la dumneata. ~ti dai seama, ar fi ridicol sa pleci sa-ti cumperi o bicicleta si sa te intorci acasa cu purici… Sigur n-are purici? La cat de slaba arata, cred ca are purici. Ai uns-o cu vreun praf, ceva, dupa baie? Clar, are purici! Scapa naibii de ei.
— Eu ma gandeam sa scap de mata.
— De mata? Da’ nu-i pacat? E bine sa ai un suflet prin preajma, ceva care sa miste, sa ai in cine da cu sutul cand esti singur in casa. Stai singur?
— Nu, cu pisica. Spuneai de-o bicicleta.
— Stai, domnule, un’ te grabesti asa. Imi dai un pahar de vin, care s-ar putea sa-mi faca rau la inima, si te-astepti sa-mi deschizi sufletul ca pe-o conserva?
— Cum vrei. Daca vrei, te-ascult.
— Sa-ti spun, sa nu-ti spun?! Hai sa-ti spun. Oricum, dupa ce-mi dai bicicleta nu cred ca o sa ne mai vedem vreodata. Uite-ti zic, ca-mi pari om de treaba, intelegator: m-am indragostit.
— Sigur-sigur?!
— Domnule, da’ stiu ca te pricepi la oameni! Vezi in mine ca-ntr-o carte! Normal ca nu sigur-sigur. Parca poti sti ce-i dragostea! Nu, domnule, nu poti sti nimic! Nimic nu e sigur! Da’ te-ntreb: as mai fi strans eu bani de bicicleta, daca n-as fi fost indragostit?
— Ce legatura are una cu alta?
— Are, ca m-am saturat sa tot vin pe jos din celalalt capat al orasului! Daca as avea o bicicleta, n-as mai merge de mi se tocesc talpile.
— E drept, da’ cum te-ai mai plimba cu tipa daca ai bicicleta dupa tine?
— Buna-ntrebare! La asta nu m-am gandit. Ce-ti spuneam eu ca dragostea e complicata?! N-ai bicicleta, vii ca prostul pe jos. Ai bicicleta, nu te mai poti plimba cu iubita. Si parca vezi ca nici nu iese nimic si te-ai ostenit degeaba.
— Ei, nu chiar degeaba. Bicicleta ramane.
— Si ce te faci cu-o bicicleta dupa ce nu mai ai iubita?
— Te plimbi. Ce-i mai frumos decat sa mergi cu bicicleta, sa cobori o vale imensa, pedaland din toate puterile?
— Si daca sare lantul?
— Si tu acum, prea le vezi pe toate in negru. Trebuie sa fii mai optimist. Uite de asta te doare inima. Prea le pui pe toate la suflet.
— Da, domnule, asa-s eu, mai sensibil. Parca vezi ca si tipa o sa se indragosteasca de mine.
— Foarte bine, asa te vreau. Normal ca o sa se indragosteasca de tine! Mai ales daca o sa-ti cumperi bicicleta.
— Da, da, e normal sa-ti para mai serios un tip cu bicicleta, sa te indragostesti de el. Hai, domnule, mi-o vinzi?
— Ce sa-ti vand?
— Cum ce? Bicicleta!
— Da’ cand ti-am spus eu ca as avea o bicicleta de vanzare?
— Mi-a spus mie cineva.
— Cine sa-ti spuna, ca pe mine nu ma cunoaste nimeni pe-aici?
N-am, domnule, bicicleta de vanzare, n-am.