Ca o separare a apelor s-a produs odata cu instalarea capitalismului salbatic dupa revolutiile din 1989, unele de catifea, altele de stamba, nu este un secret pentru nimeni. Ajuns in acea perioada la Praga, am asistat la separarea arhivelor Radioului ceh de cele ale elegantei companii Supraphon, la tentativa de privatizare si intrarea acesteia pentru o perioada in proprietatea unei mari companii straine de discuri, la aparitia companiei Radio Servis (echivalentul Casei Radio de la Bucuresti) si a mai multor mici companii private. Dar nici un moment patrimoniul muzical al Radioului nu a fost un secret de „stat“ in stat, ba chiar a fost comercializat fara rezerva gratie unor pasionati de muzica ceha din Franta si companiei lor Praga. Catalogul Supraphonului nu a lipsit niciodata de pe pagina web a companiei, pe care, daca aveti curiozitatea sa aruncati o privire, veti vedea ca are un director administrativ, un director comercial, un producator executiv sef, un contabil responsabil cu sectorul international, un manager pentru vanzari si un altul pentru licentele repertoriului.
Incercati sa descoperiti asa ceva la Electrecord. Site-ul www.electrecord.ro este mort si livid, inghetat la data de 15 decembrie 2014. De pe cadavrul paginii veti afla insa ca „personalul nostru si tehnicienii de sunet sunt cei mai buni specialisti ai industriei de inregistrari“. Asa o fi fost. Pe site-ul Bloomberg, la 9 noiembrie 2016, S.C. Electrecord S.A. apare ca functionand cu trimitere la pagina web decedata si cu mentiunea ca nu furnizeaza nici un nume al directorilor si nici vreo tranzactie din ultimele 12 luni.
Mortul este viu insa, fiindca un Memorandum de actiuni emise de Electrecord pe piata de actiuni a Bursei de Valori Bucuresti vorbeste despre Cornelia Andreescu in calitate de presedinte al Consiliului de Administratie, de un director economic in persoana lui Liviu Maxim si de Ovidiu Stoian, Cristian Manolache si Florina Velicu, membri ai C.A. Potrivit aceluiasi memorandum din 2015, clientii cei mai importanti ai firmei ar fi marile suprafete, magazinele Carrefour, Auchan si Kaufland, dar ponderea lor, insumata, in cifra de afaceri totala a Electrecordului s-ar limita doar la… 13%. Foarte transparent, din moment ce clientii „neimportanti“, nenumiti, daca exceptezi „lanturile de benzinarii si librarii“, se intelege ca aduc restul de 87%.
Memorandumul citat are si o parte istorica, din care se poate afla ca un „afacerist evreu pasionat de muzica, Nathan Mischonzniki“, cu o firma in Germania datand din 1900, a cumparat aparatura de mana a doua si a adus-o la Bucuresti in 1932. Fabrica de viniluri din Romania avea sa lanseze primul disc in octombrie 1934. Denumirile s-au succedat, de la Perfection la Homocord si apoi la Cristal, numele Electrecord fiind adoptat de patroni in 1938. Cu un an mai devreme se construise si primul studio de inregistrari audio din tara, scutind vedetele romanesti de drumuri la Viena si Berlin. Detaliu sugestiv, in perioada 1939-1940, numarul placilor romanesti turnate anual ar fi atins 70 de mii!
Confiscat de stat in urma nationalizarii, la 11 iunie 1948, Electrecordul isi relua cu adevarat activitatea in 1956, fabrica producand un an mai tarziu – ni se spune – un milion de LP-uri. Cand te gandesti ca azi ni se povesteste ca in Romania nu ar exista o piata potentiala de discuri, in timp ce in anii 1977-1980 capacitatea de productie ar fi ajuns la sase milioane de copii anual…
Ramane intrebarea despre cifra reala de afaceri si clientii la fel de reali, dar al caror nume este trecut sub tacere. Cred ca nu ma insel foarte tare spunand ca urmele secretului duc in Japonia – asa cum am mai spus-o in SdC Nr. 400, in 2013. Iar firele conduc in continuare la firma Tobu Land System Co. Ltd. si la Weitblick, Melisma Musikproduktion, ultima asigurand remasterizarea digitala a benzilor de patrimoniu romanesc.
CD-urile din aceasta colaborare raman necunoscute in tara, ceea ce este cel putin ciudat…
Ma intreb daca mostenitorii lui Herbert von Karajan si Filarmonica din Viena si-ar fi dat acordul pentru aparitia unuia din ultimele CD-uri Tobu/Electrecord: Herbert von Karajan Wiener Philarmoniker Live in Bucharest (ERT1027-2 din 2015). Concertul, avand in program Simfonia Nr. 40 in sol minor, K. 550 de Mozart si Simfonia Nr. 1 in do minor, op. 68 de Brahms, a avut loc la Sala Palatului, la 15 septembrie 1964, si ar proveni de pe benzile master, producator executiv de partea romana fiind Cornelia Andreescu, secondata de Florina Velicu. Buna afacere!
Legenda foto 2: Cumparind discuri Supraphon la Praga