Nu tocmai incurajatoare este o alta declaratie-comentariu ce sustine, fara dovezi insa, ca „Electrecordul (sau arhiva sa) a fost cumparat in urma cu ceva timp de catre Claudiu Florica… Acel Claudiu Florica cu Microsoft. Asa ca ssite-ult este oarecum probabil… sa fie facut cu bani publici. Doar ca bani publici furati in prealabil… Motiv pentru care eu unul n-o sa ating aplicatia, ca nu vreau sa imbogatesc si mai mult un pungas“.
Sunt acuzatii grele, ce ar obliga Electrecordul, intr-o lume normala, sa ia pozitie publica si sa explice lucrurile. Liviu Maxim, director economic al companiei in urma cu cinci ani, anunta la 12 septembrie 2011 pe site-ul Money.ro (preluat de Stareapresei.ro) ca, printr-un contract cu firma Active Soft, urmau sa fie digitalizate track-urile a circa o mie de discuri din cele cinci mii aflate in patrimoniul casei de discuri. La vremea respectiva s-a vorbit si despre perspectiva „digitalizarii complete a fonotecii de patrimoniu ssubl. meat a Electrecord“, la un cost de pana la 300 de mii de euro, investitie in care casa de discuri era dispusa sa participe cu 40%. Apoi, tacere…
Cum va puteti usor inchipui, am testat site-ul si aplicatia electrecord.com pentru muzica clasica, pentru bucuria, proprie inainte de toate, de a regasi cateva inregistrari de mult uitate si niciodata reeditate. {i am gasit, intr-adevar, cateva mici comori in diverse genuri, cum ar fi doua LP-uri minunate niciodata reeditate ale Sofiei Cosma din 1968 si 1973 si (catalogate ca stil… „Opera“), Concertul pentru violoncel si orchestra al lui Aram Haciaturian, veche inregistrare a Filarmonicii Enescu avandu-l ca solist pe Vladimir Orlov sub bagheta lui Eugene Goosens, sau splendidele Cantece hasidice, inregistrate in timpuri imemoriale de Elena Cernei si Dan Iordachescu (si despre care stiam ca ar fi fost doar transmise la radio, nu si publicate ca LP). Am reascultat cu placere, de asemenea, Cvartetul Filarmonicii din Cluj condus de {tefan Ruha interpretand Beethoven, pe Alexandru Demetriad cu un recital de Nocturne si Mazurci de Chopin si alte cateva LP-uri despre care imi aminteam, adesea din copilarie, doar… copertele.
Dincolo de aceasta parte sentimental-culturala, a afirma ca „organizarea logica“ este de laudat mi se pare de un entuziasm mai mult deca excesiv. Realitatea – cel putin deocamdata, in faza de test – este contrara. LP-urile si CD-urile clasice sunt urcate cu furca pe site, aparent fara nici un criteriu (nici cronologic, nici alfabetic al compozitorilor, nici de stil muzical, nimic) si, fapt pagubos, cu denumiri si clasari aiurea si neconcludente, in locul titlului oficial al discului, cum ar fi fost elementar.
As putea da multe exemple, dar doua mi se par suficiente pentru a ilustra genul de harababura al noii „afaceri“ Electrecord. Sub imaginea unuia din LP-urile cele mai interesante (ECD-69), cel amintit al Concertului pentru violoncel si orchestra de Haciaturian, corect descris, gasesti ca suplimente postate fara sens: Dublul concert in Do maj. pentru doua violoncele de Händel (care provine de pe un alt LP cu Radu Aldulescu si Orlov!), Concertul pentru violoncel al lui Schumann, dar fara numele compozitorului – cu mentiunea doar „Necunoscut“ –, urmate de doua inregistrari ale Uverturii Leonora nr. 3 si apoi un Egmont, iar in final alte doua track-uri din „necunoscute“ versiuni ale Concertelor pentru pian si orchestra Nr. 20 si 21 si un Confutatis din Requiemul lui Mozart. Al doilea exemplu il constituie un LP postat fara coperta. La o cautare, LP-ul figureaza sub titlul „E. Cernei – D.Iordachescu (Opereta) 10 piese“, pentru a constata cand il deschizi ca este vorba de Melodiile hasidice ale lui Max Eisikowitz, devenite zece melodii si catalogate ca stil… „Opereta“.
Altfel, totul este „scos la vanzare“ scump daca vrei sa cumperi numai „o melodie“ track (1 euro!) si fara a ti se preciza sub ce format de comprimare o primesti; teama imi este ca doar ca un banal mp3.
Pentru a nu lungi vorba, asa cum arata intreprinderea digitala a casei Electrecord, cu un catalog exclusiv de artisti romani, dar din care lipsesc pana si multe inregistrari ale lui Constantin Silvestri sau George Georgescu (unele ce au fost pe piata romaneasca, altele vandute doar in Japonia), mi-e greu sa recomand cuiva site-ul si, cu atat mai putin, sa platiti un abonament la el. Simplu spus, Electrecord si compania necunoscuta insarcinata cu realizarea site-ului ar castiga mult privind la alte intreprinderi similare, organizate exemplar si oferind o multitudine de formate pentru descarcare, asa cum este, de exemplu supraphononline.cz. Faceti o incercare si comparati singuri cele doua intreprinderi si „afaceri“ culturale.