A fost poate cea mai toxica alianta din istoria de dupa 1989, prin efectele sale la nivel politic si social. Principalul rau pe care l-a facut alianta PSD cu PNL l-a reprezentat distrugerea ideii de opozitie. O majoritate de 70% a luat, pe de o parte, mintile politicienilor, dar a si atrofiat in randul unei bune parti a societatii ideea ca in Romania mai e nevoie si de altceva decat de putere. S-a vazut si efectul asupra partidelor: in vreme ce PSD a reusit sa-si pastreze electoratul, a ramas o formatiune disciplinata si de succes (partea cu „apucaturile“ PSD e o alta discutie, care merita si ea un spatiu generos), PNL a ajuns in pragul irelevantei pe scena politica, cu o buna parte din activ care inca mai tanjeste dupa vremurile de glorie ale USL, cu o buna sectiune din electorat alienat in urma episodului amorului cu PSD, un PNL ajuns in alegerile din 2016 fara tema de campanie si fara lideri. E greu de spus ce scoruri electorale se vor obtine in 11 decembrie. Sa ne amintim ca voturile „de pedeapsa“ au fost destul de dese in Romania.
***
Tot vorbim de lefurile mici din sectorul public (si alte diverse neajunsuri), dar foarte putin despre nocivitatea acestuia in modelarea unor relatii sociale. Este ceea ce, dincolo de faptul ca bugetarii nu reprezinta, cum ar trebui, o clasa de mijloc, ne afecteaza in mod direct pe fiecare dintre noi in interactiunile zilnice. Prea des mi-a fost dat sa vad cum persoane cu capul pe umeri se tranforma radical dupa ce ajung intr-o functie de conducere „la stat“, indiferent unde. Titlul de director parca le ia mintile si, incurajati de servilismul de generatii sadit ca mod de viata in aceste institutii, au impresia ca „s-au ajuns“. Aceasta cu toate ca, nu de putine ori, au salarii modeste in raport cu pomposenia functiei. Am adunat deja o colectie de personaje „before & after“. ~nainte foarte sociabile, saritoare, mai apoi de negasit, cu trei filtre de secretare pana la nivelul Preainaltimii Lor. O lectie importanta legata de functii ar trebui sa fie aceea ca sunt perisabile, din pacate prea putin asumata de cei care obtin si incearca sa isi rezerve pozitii. Dupa ce pleaca din functii, deloc surprinzator, redevin sociabilii de dinainte. {i se mira de ce oamenii nu ii mai privesc cu aceeasi simpatie ca inainte sa se urce pe piedestal.
Din pacate, atat obedienta prosteasca, cat si infumurarea maladiva sunt fenomene care paraziteaza societatea in ansamblul sau si o slabesc in detrimentul tuturor.
***
Cea mai frumoasa amintire pe care o am despre sindicalistii din invatamant dateaza din vremea liceului. A fost o greva generala de toata frumusetea, am stat cateva zile bune acasa. Marfa!
Dupa aceea, am vazut cum mai toti liderii fruntasi ai sindicatelor se incoloneaza frumos pe lista sau pe varianta uninominala si ajung parlamentari. Fapt valabil si cu liderii studentilor – celebrul Banicioiu e exemplul perfect de arivism politic pe spinarea durerilor studentesti.
Vremea a trecut, sistemul de educatie din Romania a ajuns intr-o veritabila Groapa a Marianelor, cu cateva varfuri urbane la nivelul scolilor de elita si un camp care zace nearat de decenii in rest, plin de buruieni. Sindicatele din invatamant continua sa fie vocale pe subiectele sociale (deh, asta e chiar misiunea lor), dar nu scot o vorba despre droaia de incompetenti care a ajuns sa paraziteze sistemul. Cei mai slabi absolventi de invatamant superior se fac profesori, pentru ca nici un privat nu i-ar angaja pe baza competentelor lor.
Sunt primul de acord ca lefurile profesorilor sa fie marite. Cu o conditie: restartarea generala a sistemului. Utopia mea – sa o luam intr-o vara de la zero cu angajarile profesorilor exclusiv pe baza competentelor si in urma unor concursuri dure, cu jurati din afara sistemului viciat. Dupa care sa fie marite lefurile si sa ne bucuram cu adevarat de o elita care sa formeze generatiile viitoare. Iar aceasta elita sa isi formeze sindicate cu adevarat reprezentative, cu lideri care sa semene mai putin cu niste kamikaze care isi amintesc de drepturile colegilor doar cand nu guverneaza prietenii lor.