Victoria PSD a fost pusa partial pe seama absenteismului asa-numitilor alegatori traditionali „de dreapta“, in urma campaniei ratate a liberalilor si a vizibilitatii reduse a Uniunii Salvati Romania. E drept ca, strict statistic, prezenta la vot a fost redusa (sub 40%), dar nu chiar dezastruoasa. Si e foarte probabil ca o buna parte dintre romanii inscrisi pe listele electorale cu domiciliul in tara sa fie de fapt plecati de mult in strainatate si sa aiba lucruri mai importante de facut decat sa alerge dupa o sectie de votare aflata la sute de kilometri de santierul sau ferma unde lucreaza. Acesta ar fi insa doar un sfert de explicatie pentru victoria categorica a PSD.
Si-apoi nimeni nu poate garanta ca absentii de la vot au fost exclusiv sustinatori ai dreptei. Sigur, social-democratii s-au priceput mereu sa-si mobilizeze alegatorii mai bine decat celelalte partide. Numai ca de data asta au obtinut majoritatea voturilor chiar si in judete adjudecate odinioara de surogatele numite partide de centru-dreapta. In ansamblu, dincolo de consecintele politice imediate, rezultatul confirma ceva ce se stia deja: PSD e cel mai solid si mai popular partid de la noi. E, in acelasi timp, si cel mai conservator partid romanesc, unul care aproape ca se identifica in imaginarul colectiv cu „sistemul“ nostru greoi si inertial. Asadar, poate ca n-as exagera prea mult daca as presupune ca optiunea alegatorilor pentru social-democrati este, in actuala epoca de instabilitate, una de respingere – sau macar temporizare – a schimbarilor sociale majore.
Asta n-ar trebui sa ne mire si nici sa ne revolte. Oamenii se tem de schimbare. Romanii, cu atat mai mult: in ultimul sfert de secol au invatat ca rareori schimbarile aduc lucruri bune. Pana si cruntul regim de saracie si teroare al lui Nicolae Ceausescu, care a provocat rabufnirea de revolta din decembrie 1989, este privit astazi cu nostalgie de multi romani. Asa ca romanii prefera raul cunoscut, cel cu care s-au obisnuit, caruia ii stiu fetele – va amintiti de „socialismul cu fata umana“ al lui Ion Iliescu? –, raul care, la urma urmei, poate ca nici nu-i chiar asa de rau, ne-om descurca noi cumva. Mai ales ca multi se recunosc foarte bine in el.
Asadar, nu-i de mirare ca Partidul Social-Democrat a castigat alegerile. Din 1990 pana azi, a fost intotdeauna principalul candidat la victorie si doar rareori a pierdut – intotdeauna la limita si conjunctural. In timp ce alte partide au trecut meteoric prin sferele puterii, disparand ulterior in ceata, precum PN}-CD, PDL si, intr-o masura tot mai mare, PNL, PSD a fost mereu acolo, ca o stanca neclintita in baltoaca societatii romanesti. Intr-un fel, el e o reprezentare destul de fidela a realitatii sociale romanesti de dupa 1989. E Romania de azi, adica de ieri. Abia cand va deveni un partid marginal, de linia a doua – fiind inlocuit, eventual, de un partid social-democrat veritabil (sau de un partid in adevaratul inteles al cuvantului) –, vom putea spune ca Romania s-a despartit de trecut, nu doar de Nicolae Ceausescu.