In liceu, n-a ramas straduta prin Iasi pe care sa n-o fi batut impreuna cu Bris, in lungi colocvii filosofice. In clasa a doispea, inainte de Bac, a fugit in lume. Capatul lumii s-a dovedit a fi Turcia, unde a ajuns cu doua valize mari in care-si pusese tot ce-i trebuia pentru restul vietii. A dormit vreo saptamina pe sub podurile Bosforului. A vindut tot ce avea in valize si a venit spasit acasa, in blugi si tricou, sa-si dea BAC-ul. L-a luat cu brio. Apoi a intrat la Litere, in Iasi. Eu, nu. Stateam si invatam acasa, la tara, printre munci agricole. Fratele meu Bris imi scria macar o scrisoare de incurajare pe saptamina. Apoi am intrat si eu la Litere. Bris s-a enervat si, cu toate ca era student serios, a hotarit sa repete un an ca sa fim in aceeasi grupa. Fix in anul in care a ajuns „repetent”, c-asa a vrut el, s-a introdus retroactiv regula de aur in Universitate: cine repeta anul trebuie sa-l plateasca. Sint vreo zece oameni care pot depune marturie ca cea mai mare greva studenteasca din Iasi, de dupa Revolutie, de la Bris a pornit… Nu stiu daca avea dreptate. Cert e ca Bris a desenat niste pancarte cu GREVA GENERALA, am iesit vreo zece colegi, alaturi de el, in fata Universitatii. Intr-un sfert de ora, a aparut presa. In juma’ de ora a fost o stire la radio. A doua zi erau citeva mii de oameni in greva generala. Totul a durat vreo doua saptamini. Din cite tin minte, n-a mai platit anul repetat.
In facultate, am pornit impreuna cu Bris un cenaclu literar. Vroia sa se faca si el scriitor, dar, brusc, a „tradat” cauza, apucindu-se de teatru. A doua zi dupa ce si-a dat licenta la Litere, a plecat cu Teatrul „Ludic” in America. A revenit definitiv in Romania dupa vreo cinci ani, chiar cind era pe punctul de a deveni American citizen. Motivul: „Bai, cistigam bani frumosi, dar n-aveam cu cine sa stau de vorba acolo”. A dat concurs, a ajuns prof de engleza. Si-a facut, cu mina lui, casa pe Copou. A filmat, pe cont propriu, pilotul unui sitcom pe care umbla sa-l vinda unei televiziuni.
Si saptamina trecuta imi spune ca pleaca din nou. Unde s-a dus? Ei bine, Bris a lovit din nou: la o emisiune gen Big Brother, pe Kanal D, unde va sta inchis timp de 15 saptamini, sub ochii publicului. O emisiune cam jenibila, dar super-amuzanta pentru mine si pentru prietenii lui. Cine vrea sa vada un personaj de roman, in carne si oase, sa se uite la Bris, la emisiunea „Nora pentru mama”.