E un semn de sanatate si poate ca, pana la urma, retelele sociale reusesc sa limpezeasca anumite nuante intr-un moment de emotie maxima. Macar in interiorul „bulei“, o „bula“ care pare sa se mareasca pe zi ce trece. Sau, mai limpede, pe masura ce sfidarea pare sa nu cunoasca nici un hotar.
Dupa zile in sir de proteste cu sute de mii de oameni in strada, lideri ai PSD inca sustin ca „nu s-au prins“ in privinta a ceea ce strada cere. Nu le-ar fi limpede. In schimb, pare ca restransului cerc de putere din jurul lui Liviu Dragnea ii este foarte limpede ceea ce urmeaza sa se intample intr-un scenariu optimist al LOR. Toate indiciile ne arata ca asistam, de fapt, abia la inceputul unei operatiuni pe care foarte putini o cunosc la adevarata amploare in momentul de fata. Justitia trebuie sa devina, in acceptiunea restransului cerc, o institutie care sa functioneze asemenea oricarei Directii Agricole sau macar asemenea Consiliului National al Audiovizualului. {efii sa poata fi numiti sau retrasi pe baza de algoritm politic, ca la orice institutie deconcentrata. Cata vreme procutorii si judecatorii nu vor fi facuti sa inteleaga foarte bine cine-i Jupanul, orice exercitare a puterii executive sau legislative se dovedeste a fi insuficienta. {erban Nicolae, vajnic activist PSD si un instrument la fel de suspus precum Iordache in mana lui Liviu Dragnea, a rezumat perfect ce se intampla in sufletul actualei majoritati parlamentare: „Noi nu punem mana pe DNA, dar nici DNA sa nu puna mana pe noi“. S-a „scapat“ domnul Nicolae la Antena 3.
Presiunea unei bune parti a societatii spre a pastra un parcurs al Romaniei ca democratie de tip liberal, in care pe langa libertatea votului exprimat sa fie garantate si drepturile si libertatile cetatenesti si sa fie respectata separatia puterilor in stat, era asteptata de Dragnea et co. Au subestimat insa, asa cum a mai facut-o de cateva ori PSD in istoria sa, amplititudinea acestei presiuni. Un alt aspect pe care strategii operatiunii in desfasurare nu par sa-l fi luat in calcul pana la capat este structura demografica in continua prefacere din Romania. Sigur, sunt destui oameni care sunt dispusi sa cautioneze orice masuri ar lua actuala majoritate guvernamentala, cata vreme se da „suta de lei“ in plus la salariu sau la pensie.
Dar, pe langa generatia tanara, avem o generatie matura, inclusiv de varsta a treia, pentru care traumele produse de mineriade si amintirea „golaniadei“ din Piata Universitatii nu s-au sters niciodata.
Sansa Romaniei in acest moment ar putea veni, paradoxal, din parcursul total atipic al democratiei noastre de dupa caderea comunismului. Sinistrii ani ’90, care ne-au oprit dintr-un parcurs firesc spre dezvoltare si racordare la Vest, ar putea fi exact lectia pe care cea mai mare parte a romanilor nu vor sa o mai traiasca din nou pe mana politicienilor de teapa lui Liviu Dragnea. Anii cenusii de dupa caderea lui Ceausescu, in care statul a ramas mai departe capturat de o elita pusa pe hotie, ar putea constitui acum exact argumentul decisiv in inclinarea balantei spre o cale definitiv democratica a Romaniei.
Cum Justitia nu incepe si nu se termina cu Laura Codruta Kovesi sau Augustin Lazar, tot asa Statul nu poate sa inceapa si sa se termine cu Liviu Dragnea. Fanii miscarilor lui Iordache (sunt destui care il felicita in alta „bula“ pentru faptul ca are „sange in instalatie“) argumenteaza ca asista la o intoxicare de proportii (teoria conspiratiei), ca sa nu mai vorbim despre abuzurile din Justitie si fratia neconstitutionala dintre parchete si serviciile secrete. E o discutie pe care trebuie sa o purtam, fara indoiala, numai ca deocamdata alternativa pusa pe masa de „scoala de gandire Dragnea“ este o Justitie total la mana politicului. Nu poti purta o discutie despre ceva imperfect (sau perfectibil) atata vreme cat nu mai exista deloc.
P.S.Sunt la moda si apelurile la „obiectivitatea“ presei. Unul dintre cei mai premiati jurnalisti ai planetei, Christiane Amanpour, aproape a socat cu noul sau promo de pe CNN: „Adevarat, nu neutru“. Daca azi se urmareste castrarea Justitiei, in secunda doi tinta va deveni presa libera, cata a mai ramas si cat este ea de imperfecta.