Dar de ce sa para la fel de proaste pe cit sint? Nu s-ar putea si altfel? Ba sigur ca s-ar putea si inca intr-un mod copilaresc de simplu: decit sa schimbi sistemul de invatamint, mai bine schimbi sistemul de evaluare. Noi, fostii cobai ai experimentului comunist, am fost vreme de decenii specialisti in asa ceva. Putem face si noi o grila de evaluare la fel de buna – ba chiar mai buna. O sa pornim tot de la criteriile de baza ale celor de la Jiao Tong, caci, in esenta lor, nu sint chiar proaste, tovarasi! Gresit alese sint doar elementele avute in vedere la calcularea coeficientilor in cazul fiecarui criteriu.
Sa incepem cu primul: calitatea educatiei. De ce sa fie calculata in functie de nu stiu ce medalii si premii obtinute de studenti? Studenti sint o gramada, iar premiile putine. Cum sa calculezi performanta in functie de ceva atit de relativ si limitat? Ar fi mult mai simplu sa luam in calcul coeficientul de promovabilitate a studentilor. Iese mai mare si e si mai relevant, nu? Cine promoveaza e, desigur, valoros.
Nici calitatea facultatilor nu pare evaluata foarte corect – din aceleasi motive ca mai sus. Ar insemna sa-i punem pe profesorii nostri universitari sa alerge dupa medalii si premii, cind alta e treaba lor: sa-i educe pe tinerii promitatori de miine. Mai mult, cei de la Jiao Tong University iau in calcul si numarul de citari din lucrarile publicate de bietii profesori, obligindu-i sa se chinuie sa apara in revistele acceptate pe lista ISI de la Thomson Scientific. Eu zic sa lasam premiile deoparte, iar daca e sa introducem totusi drept criteriu citarile, sa luam in calcul revistele din tara, care-s la fel de bune ca oricare altele. Si apoi cit de tare se pricep cei de la Thomson Scientific la specificul studiilor din Romania? (Unii poate isi amintesc ca aceleasi idei au fost sustinute recent de cadre academice si personalitati publice prestigioase intr-o polemica legata de citarile ISI. Asadar, sint in asentimentul universitarilor romani.)
La calitatea facultatilor as introduce totusi un criteriu mai relevant decit premiile Nobel: functiile neacademice detinute de cadrele universitare. Daca un profesor universitar e, sa zicem, deputat sau senator, nu e deja o dovada ca e extrem de performant? Ba da! E performant si polivalent sau, cum se zicea pe vremuri, multilateral dezvoltat.
Evident, nici cind evaluam rezultatele stiintifice nu trebuie sa ne limitam la revistele ISI. Dupa cum am zis, toate revistele stiintifice de la noi sint foarte bune si sint conduse de aceiasi oameni care le si scriu. Insa aici am putea introduce un criteriu inovator: numarul de plagiate reusite de un cadru universitar. Am putea puncta suplimentar plagiatele dupa autori straini, fiindca pun mai multe probleme, implica mai multe riscuri (strainii sint foarte caposi cind vine vorba de asemenea prostioare) si presupun o chinuitoare truda de traducere. Va asigur ca un plagiat bine facut merita recunoscut macar in aceeasi masura ca si lucrarile scrise de studenti ori asistenti universitari si semnate de profesori cu vechime, titulari de catedra.
In fine, recunosc ca la evaluarea dimensiunii institutiei nu am nimic de obiectat. Sa fie cum zic cei de la Jiao Tong. Oricum, dupa regulile de mai sus orice universitate romaneasca are mari sanse sa intre chiar si intr-un „Top 50”. E cea mai simpla metoda sa ne ridicam ratingul universitar. Cealalta, bazata pe competenta si concurenta reala, ar elimina din invatamint cel putin jumatate din cadrele universitare. Nu ne putem permite un asemenea rasfat.