Scumpe domnule Houellebecq, va citisem, pana la ultimul rand, toate cartile cu exceptia uneia – Platforma. Am inceput-o in urma cu cativa ani, dar nu am apucat sa o termin. Mi-a fost furata in sala de asteptare a unui aeroport romanesc (doua carti am pierdut astfel, Platforma si un roman de Andrei Makine, al carui titlu nu mi-l amintesc).
Tin minte bine prima lectura: nu pot sa spun ca ma seducea. Era mult prea sexualizata, asadar comerciala, dupa gustul meu. In plus, personajele aveau in ele ceva siluit, ca si cum le-ati fi tarat dupa dumneavoastra intr-un exercitiu prea limpede.
Nu am crezut niciodata ca o tanara precum Valerie, sensibila, desteapta, bogata si admirabil inzestrata pentru pornografie, chiar ar fi putut aparea in viata unui functionar ca Michel Renault. Era, desigur, doar o idee. Dar atunci, idee fiind, nu i-ar fi stat mai bine intr-un eseu? In fine, ridicam obiectii. Inutile, fireste, ce va priveau pe dumneavoastra obiectiile mele?
Puteam sa intrerup lectura si, la o adica, daca nu-mi convenea, sa ma mai duc si dracului. Mi s-ar fi parut rezonabil. Ii detest pe pretiosii care pierd timpul in lecturi care nu ii incanta. Ii iau de idioti. De ce sa faci asa ceva? Ii priveste.
In egala masura, va pretuiam munca. V-am socotit de la prima intalnire textuala cinic, inteligent si insuportabil. Nu as fi vrut sa va intalnesc vreodata – nu exista nici un pericol.
In egala masura consideram si ca puteati la fel de bine sa va opriti dupa Extinderea domeniului luptei. Oriunde ati fi urcat in literatura, deja va spuseseti totul.
Asadar, aveam cu Platforma aceste amintiri – mai degraba neplacute. Nu stiu ce am gandit, saptamana trecuta, cand am cumparat din nou aceasta carte din librarie si am luat-o cu mine intr-o calatorie (nici vorba de turism sexual), inspre un oras cu iesire la mare din Spania. De data aceasta, a supravietuit aeroportului romanesc, ceea ce denota o scadere a apetitului pentru lectura al sutilor nostri.
Nu muncesc mai mult de treizeci de ore pe saptamana, ba chiar as putea spune ca m-am cam retras din campul muncii. Incerc sa raman cat mai inutil pentru societate. Devin Michel Renault – dar cine nu devine?
Am trecut binisor de treizeci de ani, va citesc altfel. Inaintam in roman si tot nu puteam sa spun ca Platforma e o carte mare, in ciuda unor fraze care spuneau, in definitiv, din nou, totul despre natura umana.
Acum am sfarsit-o. Iar ultima pagina din Platforma…
Merita sa scrieti si Kamasutra garnisit cu Auguste Comte ca sa ajungeti la aceasta pagina. Mi-am revizuit toata ierarhia lecturilor anterioare. Ultima pagina din Platforma a urcat, brutal, pe primul loc. E limpede ca pentru concluzie ati facut demonstratia.
Si, domnule Houellebecq, ingaduiti-mi sa vin in fata dumneavoastra cu aceasta dezolanta marturisire: si eu voi ramane pana la capat un copil al Europei, al grijii si al rusinii, nici eu nu am de lasat nici un mesaj de speranta, si eu pentru Occident nu simt ura, ci doar un dispret fara margini, si eu am aflat ca toti, pana la unul, putim a egoism, a masochism si a moarte. Si eu am inteles ce e moartea si nu mai cred ca ma va face sa sufar, caci si eu am cunoscut ura, decrepitudinea si multe altele, ba chiar si acele scurte momente de iubire, nici dupa mine nu va ramane nimic, si eu am fost, sub toate aspectele, un ins mediocru. Si pe mine ma vor uita la fel de repede.
Atat ca inainte sa ajung la aceasta ultima pagina din Platforma ma amageam ca pot sa uit de toate acestea. Nu pot.
Si de ce va scriu, pana la urma, desi stiu ca nu voi primi nici un raspuns: pentru ca ma intreb daca va recititi uneori aceasta carte, si, daca da, de ce? Si ce simtiti, recitind-o, o incantare, o sila? Nimicul?
Pentru mine, ea valoreaza de-acum cat Ecleziastul. Vedeti bine, chiar si nihilistii trebuie sa se agate de ceva in curgerea timpului. Ma agat de ultima pagina din Platforma, desi stiu ca si asta este desertaciune.