Acum sa nu se creada ca-i gasesc vreo vina copilului din povestioara. El era oricum in afara societatii si, in plus, nu facea decat sa mai sparga un geam (metaforic, sigur) acolo unde cetatenii normali facusera tandari zeci de ferestre. Caci cateodata, mai ales vara, in marile orase din Romania exista zone care iti amintesc de Napoli in perioada grevei gunoierilor – doar ca la noi nu e nici o greva. Pur si simplu oamenii arunca gunoaie. Peste tot. Pe la colturi de strada, pe stratul de iarba sau chiar pe trotuare, rasar rampe de gunoi improvizate, teoretic ilegale, dar pe langa care trece toata lumea ca si cum ar face parte din arhitectura noastra urbana. Poate chiar fac.
Langa blocul unde locuiesc, chiar sub fereastra mea, e un colt de strada linistit, cu vreo trei copaci si un strat de iarba lat de cativa metri. Cum e un loc mai ferit, oamenii din zona s-au obisnuit sa-si arunce aici resturile de la reparatii, lucrurile de care nu mai au nevoie si, cu timpul, conform teoriei pomenite mai sus, au inceput sa vina si cu saci de gunoi menajer. Ce nu vezi aici? Saltele mucegaite, carcase de televizoare vechi, bucati de tevi ruginite, gramezi de coji de cartofi putrede, moloz, hartii slinoase, mancaruri stricate… Gunoi, gunoi puturos, ca in orice oras civilizat din Romania.
La un moment dat, pe unul din copacii de la colt aparuse o tablita ce interzicea depozitarea gunoiului. Erau inscrise acolo si amenzile prevazute de lege, dar asta n-a impiedicat cetatenii sa-si practice obiceiul. Intr-o noapte, tarziu de tot, cand ma intorceam acasa, m-am ciocnit acolo, la colt, cu o familie care locuia ceva mai incolo, la o casa proaspat renovata: tatal, mama si un baiat adolescent. Carau niste saci incarcati cu ceva inform si-i aruncau exact acolo, sub tablita. I-am intrebat politicos de ce lasa gunoaiele la colt. „Pai, aici se lasa gunoiul“, mi-a raspuns usor nervos tatal. „Ba nu, e interzis“, am insistat eu. „Scrie acolo“, am aratat spre tablita, dar, fiind noapte, am aratat degeaba. „Nu, nu-i, ca aici arunca toata lumea“, a inaltat din umeri barbatul si s-a indepartat. N-am mai intrebat de ce carau sacii noaptea, pe furis. Fiindca, intr-adevar, acolo arunca gunoaie toata lumea – intotdeauna noaptea. Ziua suntem cetateni onesti.
Problema e ca noi nu traim impreuna, ci separat. Fiecare pentru el. Cand toata lumea sparge geamuri sau priveste nepasatoare scena, sandramaua sociala se duce de rapa repede. Regulile comunitare sunt inlocuite de reguli informale, care pe termen scurt folosesc unuia sau altuia, iar pe termen lung dauneaza tuturor. Nu-i vorba doar de gunoaie. Exemplele se pot gasi oriunde. Locuitorii marilor orase stiu ca trotuarele au devenit de multa vreme zone de parcare, iar o plimbare pe strada a devenit o aventura inghesuita. Ca scuza, s-a gasit un mit legislativ, conform caruia parcarea masinilor pe trotuare – pe toate trotuarele – e permisa daca ramane o banda de un metru latime pentru trecatori. Mitul a ajuns sa fie acceptat de toata lumea, inclusiv de autoritati, pentru ca e mai comod asa decat sa cauti solutii eficiente, dar complicate.
Si-apoi, daca masinile tot au ajuns pe trotuar, cui ii mai pasa daca lasa un spatiu de un metru, de 80-90 de centimetri, de doua palme… doar n-o sa stea soferul sa masoare cu ruleta? Daca n-are unde parca! Iar cand trotuarul e ocupat complet, cu tot cu pistele de biciclete, ce mare rau e daca lasi masina in statia de autobuz, asa, mai pe margine?
Si uite-asa, din mici scapari, incalcari si comoditati individuale, acceptate ca firesti, traiul tuturor devine mai stresant. Pai, sa nu-ti vina sa spargi un geam? Sa injuri primaria, guvernul, parlamentul? Ca altcineva, desigur, nu poate fi vinovat de haosul in care traim.