Iubite domnule Nabokov, draga Vladimir Vladimirovici, in biblioteca mea, imuna la ordinea alfabetica si la orice alta ordine mondiala, oricat de noua, stati alaturi de domnul Tolstoi si de domnul Dostoievski, de domnul Cehov si de domnul Pasternak, de domnul Bulgakov si de domnul Platonov, si mai ales alaturi de domnul Babel.
Sunteti printre rusii cei mari, domnule Nabokov, si veti fi intotdeauna, iar eu nu ma pot numara printre cei care v-ar imputa, vreodata, ca nu ati dat un Razboi si pace si nici o Crima si pedeapsa si nici macar un Doctor Jivago. Gasesc literatura dumneavoastra magnifica, dincolo de timp si de ierarhie.
Pentru mine, domnule Nabokov, ati ramas un miracol, la fel ca acea specie de fluture pe care ati descoperit-o si care va poarta, pentru eternitate, numele.
Am scris candva, intr-un ziar (da, au continuat sa existe chiar si in mileniul al III-lea), o scrisoare deschisa adresata lepidopterologilor din lumea intreaga: le marturiseam dragostea mea.
Am primit drept rasplata o carte pentru copii, in care povestitorul era un fluture calator.
M-am gandit deseori la dumneavoastra ca la un fluture calator, domnule Nabokov, un fluture obligat sa-si paraseasca tara. Ati fost obligat sa parasiti Rusia, dar vi s-a daruit Exilul, adica un nou inceput, adica o alta iubire, inca mai puternica, pentru acasa. E putin?
Domnule Nabokov, sunteti printre cei pe care ii tin aproape de inima, si nu de la Lolita, si nici macar de la Scrisorile pentru Vera (ah, draga de Vera!), ci de la Pnin si, mai ales, de la Lujin. Sunt, in cea mai intima dintre camerele inimii mele, un sahist amator si, desigur, solitar. Ma dau in fiecare zi mat cu nebunii personali, iar Lujin imi e frate.
Cu toate acestea, domnule Nabokov, nu aveam suficienta biografie. Nu citisem pana astazi Masenka, primul dumneavoastra roman.
Veti fi, fireste, de acord ca fara Masenka nu exista nici Ada (si nici ardoarea), ca fara Masenka nu poate exista Nabokov insusi. Cred mult in romanele de debut ale scriitorilor. Sunt, precum stiti, opere sincere. V-am descoperit in primul dumneavoastra roman ingrozitor de talentat la literatura, dar totodata fragil, devorat de melancolie.
Masenka nu este o carte oarecare, ea este o casa (o pensiune?) pentru nostalgie, cu toate odaile ca niste dimineti cu ferestre deschise spre ieri.
Revolutia bolsevica a schimbat atatea destine, incat aproape ca nu a mai ramas loc pentru dramele mici, pentru dramele din iubire. Exagerez, fireste. Nici o drama din iubire nu este o drama mica.
Asa ca v-am citit fermecat primul roman, domnule Nabokov, si nu de puterea frazelor dumneavoastra, desi si de aceea, de norii liliachii pe cerul auriu, de asfintiturile din cuvintele dumneavoastra, dar inca mai mult fermecat de innebunitoarea placere a omului de a se salva de trecut, amintindu-si-l.
Domnule Nabokov, toate cartile dumneavoastra sunt strabatute de o melancolie atroce, in care se vede limpede Exilul, dar in nici una Exilul nu este atat de acut ca in Masenka. Este grozav, grozav este cum rusii din Exil se simteau obligati sa-si iubeasca tara, considerand ca acolo, in Rusia, tara nu mai este iubita! Am citit de mai multe ori, cu creionul in mana, aceasta idee, mi-am subliniat-o – m-a inmarmurit in adevarul ei fundamental.
Domnule Nabokov, primul dumneavoastra roman, de care v-ati simtit atat de legat pana la moarte, este o opera fara de care nu-mi mai pot de-acum imagina secolul XX. Ea reuseste – cum prea putine altele pot – sa lege trecutul de prezent si de viitor.
Masenkaeste un Interbelic al literaturii, Masenka este o pace, atat de efemera, intre necontenitele razboaie ale oamenilor.
Masenkaeste o tinerete, nu fara batranete, dar o tinerete care vindeca, o tinerete care astfel se implineste.
Masenkaspune, pana la urma, totul, cum fac intodeauna romanele de debut ale scriitorilor adevarati.
Ati fost un scriitor adevarat, de la inceput, scumpe Vladimir Vladimirovici.