Din pacate, spre deosebire de alte orchestre prestigioase de epoca, in arhive nu pare sa se pastreze nici o inregistrare de la inceputurile formatiunii, care a debutat la 26 decembrie 1936 dirijata de Arturo Toscanini. Celebrul dirijor, care in 1933, dupa venirea la putere a lui Hitler, isi anulase participarea la Festivalul de la Bayreuth, devenind treptat un adversar angajat al fascismului, isi atragea imediat fulgerele membrilor pro-nazisti ai familiei Wagner. Daniela Thode-Büllow, fiica cea mai mare a Cosimei Wagner, comenta veninos de la Bayreuth, la 29 ianuarie 1937, ca Toscanini s-ar fi lasat atras „in aceasta afacere jalnica, facand muzica cu evrei, pentru evrei, in tara unde ei l-au crucificat pe Mantuitor, chiar in momentul cand bolsevismul evreiesc terorizeaza lumea intreaga“.
Wagner si utilizarea sa de catre nazisti era in plina dezbatere in epoca si nu numai in preocuparile lui Thomas Mann. O atesta, intre altii, cel care avea sa devina curand directorul Orchestrei Palestinei, muzicologul german de origine ceha Leo Kerstenberg. Corespondenta sa cu prietenul sau Franz W. Beidler – nepot al lui Wagner, prin fiica acestuia Isolde – a fost publicata nu de mult in Statele Unite de cercetatorul Philip A. Maxwell.
Kestenberg, cunoscuta figura de stanga a lumii culturale in perioada republicii de la Weimar, comenta intr-o scrisoare de la Praga, la 31 iulie 1938, articole aparute in „Jurnalul Cercetarii Germane Libere“ scriind: „wagnerianismul s-a transformat mai mult sau mai putin evident intr-un loc de nastere si altar de promovare a hitlerismului, […] totul se reuneste intr-un wagnerianism vulgar si fiecarui bun german trebuie sa i se faca pielea de gaina la viziunea unui Dumnezeu radios [i.e. Hitler], in conformitate cu scena sosirii lui Lohengrin. […] Acolo unde Wagner uneste tehnica cea mai rafinata cu folosirea temelor care sunt in esenta sentimentale si, intr-un sens prost, folcloric, el ar semnifica de fapt idealul national-socialist“. Pentru Leo Kestenberg, „acesta este un Wagner desfigurat, care nu mai are nimic de-a face cu marea linie a culturii muzicale careia ii apartine“.
Ironie a soartei, in ianuarie 1939, de la Tel Aviv, Kenstenberg ii relata lui Franz Beidler: „A trebuit sa-mi incep activitatea cu o batalie impotriva lucrarilor bunicului tau, altfel, in alte parti, celebrat pe buna dreptate. Multi evrei germani de aici nu vor sa renunte la al lor Meistersinger, in ciuda faptului ca alaturi de Hans Sachs sta Streicher si el inrudit cu Nürnberg“. Aluzia era la Julius Streicher, gauleiterul Franconiei, de care apartinea si Nürnbergul, fondatorul publicatiei naziste vehement antisemite „Der Stürmer“ si care avea sa fie judecat si executat dupa razboi pentru faptele sale.
Daca, spuneam, este pacat ca nu se pastreaza inregistrari antebelice cu Orchestra Palestinei, motivul il constituie atat gradul inalt de profesionalism al instrumentistilor selectati de Huberman, cat si calitatea exceptionala a unor dirijori, cum a fost, de exemplu, Eugen Szenkar. Dirijor ungur, Szenkar a trebuit sa se refugieze din Germania dupa 1933 si, dupa un an petrecut la Viena, a plecat in Uniunea Sovietica, unde a condus Orchestra de la Balsoi Teatr. Orchestra Palestinei a dirijat-o in prima ei stagiune in 1937-1938. In aceeasi perioada, orchestra facea un turneu in Egipt si avea in program concerte dirijate de Issay Dobrowen, dirijorul si pianistul ruso-norvegian care parasise URSS in 1922, britanicul Harold Sargent si Joseph Rosenstock, evreu de origine poloneza, ce condusese o vreme Alianta Culturala Evreiasca (Jüdischer Kulturbund), formula de ghetou initiata de nazisti, si dirijase in premiera opera Nabucco, in 1935, cu o distributie exclusiv de solisti evrei.
Ajuns in Palestina, Sir Harold Sargent a fost victima unei ambuscade organizate de militanti arabi, ceea ce il facea pe colegul sau Sir Thomas Beecham sa comenteze ironic: „Nu aveam idee ca arabii sunt atat de muzicali“. Rosenstock raspundea invitatiei lui Kestenberg de la Tokyo, unde in perioada 1938-1946, a condus Orchestra Sinfonica NHK.
In iulie 1939, Kestenberg se declara multumit de entitatea simfonica pe care o conducea si oferea o imagine a calitatii ei exceptionale din perspectiva concertelor dirijate de Hermann Scherchen: „Evenimentul cel mai important al ultimelor luni l-a constituit vizita lui Hermann Scherchen, care a dat 20 de concerte cu programe neobisnuit de interesante. Dincolo de o redare directa si profunda a Missei in si minor de Bach, impresiile cele mai durabile le-au lasat [Simfonia] a 4-a de Bruckner, Pelleas si Melisande a lui Schöenberg, la fel ca Arta fugii a lui Bach si [Simfonia] a 9-a de Beethoven“.