Vreme de 17 ani, Hugh Jackman a trait alaturi de Wolverine. Rolul acestui mutant extrem de popular in randurile amatorilor de comicbooks cu supereroi l-a transformat in star, in 2000, pe necunoscutul, pe atunci, actor australian.
Din 2000 incoace, Hugh Jackman l-a mai jucat de noua ori pe Wolverine, de sase ori in filmele X-Men si de trei ori in filmele „solo“, in care Wolverine a fost eroul principal. Un record de longevitate printre supereroi.
Cu Logan, ultimul film din serie, ce cunoaste in prezent un mare succes de public si de critica, Hugh Jackman se desparte de acest personaj care si-a lasat amprenta pe cultura populara a ultimelor doua decenii.
Interesant: la prima proba pentru Wolverine, Jackman a picat si a fost preferat Dougray Scott. A primit rolul noua luni mai tarziu, dupa ce Scott s-a retras, prins de filmarile la Misiune: Imposibila 2.
In urmatorii 17 ani, Jackman recunoaste ca s-a intrebat de multe ori ce l-ar putea motiva, ca actor, sa continue sa-l joace pe Wolverine. Raspunsul l-a gasit intr-o discutie cu Jerry Seinfeld, despre faptul ca acesta a oprit serialul care l-a facut faimos. In acel moment, spune Jackman, a inteles ca mai are un singur lucru de oferit lui Wolverine: un final.
Iar acest final a fost sugerat de alta discutie, de data aceasta cu scenaristul si regizorul James Mangold: un ultim film cu Wolverine, mult mai intim si mai sumbru. „N-as fi facut acest film daca nu as fi stiut ca va fi finalul pentru Wolverine“, spune actorul.
In acest timp, seria de filme X-Men va continua cu un al saptelea episod, considerat nenecesar de unii. Dar fara Hugh Jackman, desi foarte multi fani, printre care si actorul Ryan Reynolds, ar vrea sa il vada aparand si in alte filme din acest univers inepuizabil.
Exista si o modalitate: in universul X-Men exista o cronologie alternativa in care Wolverine ar putea fi reinviat. Pe de alta parte, Jackman a mai spus de cateva ori ca i-ar placea sa apara, ca Wolverine, intr-un film din seria Avengers. Dar, cu toate acestea, el insista ca a terminat definitiv cu personajul.
„Stiu ca suna cam ciudat din partea unui australian, dar, la un moment dat, e timpul sa parasesti petrecerea. E timpul sa merg acasa“, declara Jackman.