„Urmariti noul nostru podcast in care mergem pe firul disparitiei unui guru in domeniul fitnessului“ – a fost primul lucru pe care l-am auzit despre Richard Simmons. „Fitness guru? Las-o. Nu, mersi“, a fost replica instinctiva pe care am avut-o si mi-am pus niste muzica in casti. Parca il si vedeam pe guru asta, un musculos uns cu ulei special ca sa dea bine pe ecran, dantura perfecta si voce percurtanta care urla incontinuu la alti oameni sa faca exercitiile mai bine sau, si mai rau, se uita fix spre ecran si imi spune, de la inaltimea sanatatii si perfectiunii lui, ca „poti sa fii si tu ca mine!“. Cum sa imi cheltuiesc jumatate de ora din viata sa aflu cum si de ce a disparut?
Richard Simmons nu este un musculos uns cu ulei. Am vazut o fotografie cu el dupa ce un prieten m-a convins sa ascult podcastul, pentru ca am vrut sa asociez un chip povestii. Chipul e insotit de o claie de par cret, de o frunte imbatranita, de ochi tristi si rimelati si in cele mai multe fotografii de un zambet dintos. Are dantura perfecta. Pare un ghem de energie buna gata sa explodeze oricand. Urmaresc si cateva clipuri video. E zgomotos. Cuvintele ii ies cantate, exclamatiile ii seamana a clovn. E adorat de toata lumea.
Povestea e in felul urmator: este unul dintre cei mai cunoscuti antrenori americani de fitness. Are zeci de mii de DVD-uri de aerobic vandute, e milionar in dolari, a ajutat mii de oameni sa slabeasca. Pe langa toate acestea, isi mentinuse propriul lui studio de fitness infiintat inainte sa fie faimos si isi tinea acolo orele cu punctualitate. Intr-o zi, nu a mai venit la ore. De atunci, clientii, cunostintele, prietenii, partenerii de afaceri nu au mai primit nici un semn de la el.
Povestea este pe jumatate a cautarii perplexe, pe jumatate a personajului insusi. Cu cat devine mai intunecata ceata din jurul retragerii lui subite dintre oameni, cu atat mai luminos e portretul a ceea ce fusese pana atunci: in lipsa de alte cuvinte – o persoana buna. Cand se faceau tururi ghidate pe la casele vedetelor din Hollywood, iesea afara sa salute turistii si sa-i faca sa se simta norocosi. Cand primea un e-mail, raspundea in cateva minute. Cand intalnea persoane infrante inainte sa inceapa lupta cu greutatea, le vorbea cu empatie, apoi incepea sa le sune, saptamanal, sa le intrebe cum se mai simt si ce mai fac. Datorita investigatiei, au iesit la suprafata nu unul-doua astfel de cazuri, ci zeci. La orele lui de aerobic folosea jumatate din timp pentru a se destainui, in timp ce elevii sai continuau cu genuflexiunile.
Deseori izbucnea in plans. In felul acesta, ceilalti se relaxau instantaneu si puteau sa ii povesteasca orice. Era un guru, in sensul spiritual al cuvantului – interventiile sale impotriva mancarii procesate si a importantei miscarii semanand foarte mult cu predicile. Pentru ca nu retinuse numele complet al unei femei care incepuse sa planga la una din conferintele sale, a dat un anunt pe prima pagina a ziarelor ca o cauta. Apoi a sustinut-o moral timp de 20 de ani, cat a pierdut 70 de kilograme.
„Missing Richard Simmons“ este emisiunea unui prieten care isi cauta prietenul, incercand sa inteleaga ce s-a intamplat cu el. E presarata cu intrebari, cu urmariri, cu teorii nebunesti, cu interviuri emotionante si – ingredientul meu preferat – procesul interior al celui care realizeaza emisiunea. Imi place ambiguitatea titlului. S-ar traduce aproximativ cu „(Ne) Lipseste Richard Simmons”. Si mie, pentru inca sase zile si cateva ore.